Presa italiană: Plecăciunile lui Conte în faţa Europei

de I.B.     HotNews.ro
Luni, 2 decembrie 2019, 7:52 Actualitate | Internaţional


Giuseppe Conte
Foto: Facebook
Giuseppe Conte și-a început cariera de avocat al poporului ca lider suveranist/populist cu Mişcarea 5 Stele și Liga Nordului. Apoi s-a răzgândit și după un an, ceea ce trebuia să fie guvernul schimbării galben-verde a devenit guvernul mersului înapoi, galben-roșu. De la incendiar la pompier, schimbarea a fost mult mai rapidă decât se aștepta. Iar Conte şi-a schimbat pielea printr-o operațiune cameleonică aproape fără precedent în istoria republicană. Mai ales în ceea ce privește relațiile cu Europa, potrivit Il Giornale, citat de Rador.

Chiar, Europa. Acest sistem pe care Conte, împreună cu Liga Nordului și Cinci Stele, trebuia să încerce cel puţin să-l sfideze și care acum pare să fi devenit singurul său punct de referinţă. Unicul obiectiv, după o încercare zadarnică care a durat un an de a coordona cele două forțe cele mai critice spre Uniunea Europeană cu tracțiune franco-germană. Cel mai clar semnal a fost dat de însuși premier atunci când a decis să fie de acord, împreună cu Mișcarea5 Stele, ca Ursula von der Leyen să conducă Comisia Europeană. Semnalul a sunat ca un corn de luptă: Conte chema forţele europeniste, iar loialii săi răspundeau alergând spre graniţele Bruxelles-ului. Și-atunci a fost clar pentru toată lumea că „rana” dintre Italia și Uniunea Europeană începea să se vindece graţie primei plecăciuni a premierului în faţa Europei franco-germane.

Prima dintr-o lungă serie. Plină de lovituri de scenă. Deoarece această concesie privind-o pe Von der Leyen a fost primul test adevărat al loialității lui Conte față de proiectul european elaborat de Paris, Berlin și Bruxelles. După care a urmat detaşarea completă de linia suveranistă, cu discursul din Senat împotriva lui Matteo Salvini, care a reprezentat momentul în care Conte a ales o altă linie, opunându-se nu numai lui Salvini, dar mai ales acelui val de protest împotriva Europei conduse de motorul franco-german. Acel val pe care primul ministru l-a perceput și l-a temut cu mult înainte de criza din vară, când a fost prins în flagrant vorbind cu Angela Merkel despre riscurile unei creșteri a polului suveranist. Al doilea gest de fidelitate a fost cel care era necesar pentru a face UE să înțeleagă că poate avea încredere. Un gest făcut pentru a ajunge apoi la un acord cu forța cea mai strâns legată de acest model de Uniune Europeană: Partidul Democrat.

Iar acea axă slabă care guvernează astăzi Italia și care a devenit garanția Bruxelles-ului de a avea Roma printre marionetele sale a fost apoi certificată de continuitatea lui Conte, care a reușit să joace perfect de bine rolul avocatului cu interese mult diferite de cele ale poporului italian.

De-aici, a început, un adevărat crescendo rossinian. Noul Conte a lăsat de înţeles, cu multă fermitate, că Europa este unul dintre punctele cheie ale programului său. Și la fel ca toți cei care se răzgândesc, pentru a fi aprobat de noul club europenist, a făcut totul pentru a evita să fie suspectat de loialitate față de vechea cauză. Negocierile privind Mes (Mecanismul european de stabilitate, Fondul Salva State, n.tr), care au continuat chiar și atunci când guvernul galben-verde era pe punctul de a se destrăma, au reprezentat baza pentru a avea un consens economic și financiar.

Între timp, în afara contextului financiar, prim-ministrul în ascensiune pe calea europenismului a mai făcut şi alte lucruri. Apropierea de Donald Trump și deschiderile către Kremlin? Din ce în ce mai reci. Tweet-ul președintelui american în favoarea lui a fost urmat de o primă „plată” cu golden power și Spygate, însă între timp s-a instaurat o anumită răceală în relațiile cu Washingtonul, precum și în planurile care includeau Brexitul și obstacole în calea Chinei. În ceea ce privește Rusia, însă, schimbarea lui Conte a fost și mai clară: niciun protest împotriva sancțiunilor, un atac dur împotriva presupusei imixtiuni a Moscovei în alegeri şi utilizarea scandalului Russiagate pentru a-l lovi pe Salvini.

De la diplomație la apărare, pasul este scurt. Și apoi a sosit o altă piesă, de mulţi subestimată, dar extrem de importantă. Italia, cu ministrul Apărării, Lorenzo Guerini, a acceptat să devină parte din forța de intervenție europeană din Franța. Nu este un gest întâmplător: guvernul galben-verde l-a refuzat pe Emmanuel Macron tocmai pentru că nu voia să facă parte dintr-un sistem european de apărare sub ordinele Parisului. Există deja proiectul PESCO, există deja (mai ales) NATO. De ce să faci parte dintr-o forță care reprezintă visul francez?

O întrebare legitimă care pe bună dreptate l-a oprit pe „primul” Conte. Dar nu şi pe al doilea, mult mai atent să placă Europei decât să se gândească strategic la interesul național. Mult mai convins de coaliția Ursula și de sirenele lui Macron și de cele ale Angelei Merkel decât de provocarea UE și de acel popor pe care trebuia sa-l apere, premierul a ales Europa. A plătit tributul. Continuă să-l plătească. Iar Mes, ultima „moștenire” a transformării sale, ar putea fi un nou bir cerut de Europa, care pretinde suveranitate pentru Minotaurul său.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2405 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by