Premierul britanic Boris Johnson a declarat vineri că nu vrea să spună câți copii are pentru că nu vrea să-i aducă în lumina reflectoarelor înainte de alegerile de pe 12 decembrie, transmite Reuters.

Foto:

”Îmi iubesc copiii foarte mult, dar ei nu candidează la aceste alegeri, prin urmare nu am să dau nicio astfel de declarație”, a spus Johnson, a cărui viață amoroasă agitată a atras atenția tabloidelor în trecut.

”Nu am să-i pun în atenția publică la aceste alegeri”, a adăugat el.

Când a fost întrebat dacă o să aibă și alți copii, Johnson, în vârstă de 55 de ani, ce trăiește în Downing Street împreună cu partenera sa Carrie Symonds după ce s-a despărțit de soție anul trecut, a răspuns: ”Nu am să discut despre asta”.

Potrivit tabloidelor britanice, pe lângă cei patru copii pe care îi are cu fosta soție Marina Wheeler, el mai are și o fată din relația cu Helen Macintyre, consultantă în domeniul artelor.