Madrid. Sute de oi au luat cu asalt orașul cu ocazia unui festival anual

de Lupu Vlad-Andrei     HotNews.ro
Duminică, 20 octombrie 2019, 23:45 Actualitate | Internaţional


Festivalul Transhumanței
Foto: Wikimedia Commons
Traficul în Madrid a fost ”grav afectat” de peste două mii de oi care au trecut prin centrul orașului. Totul s-a întâmplat cu ocazia unui festival anual dedicat transhumanței, scrie BBC.

Traficul din Madrid a fost ”paralizat” ca urmare a Festivalului Transhumanței, un festival de tradiție pentru capitala spaniolă. Madridul se află pe ruta oierilor care își mută animale datorită apropierii anotimpului rece. Această rută este una veche de mii de ani, iar festivalul este promovat de autoritățile ce se ocupă cu turismul din zonă.

Festivalul se desfășoară anual încă din 1994, având ca scop promovarea valorilor rurale. Legea medievală permitea oierilor să își scurteze traseul prin centrul orașului, lucru identic cu ceea ce se întâmplă în cadrul acestui festival. Oierii sunt de obicei îmbrăcați în haine populare, inclusiv saboți.

Turiștilor le-a luat câteva clipe să se familiarizeze cu peisajul inedit. Aceștia au declarat că se simt norocoși, dat fiind faptul că festivalul se ține o dată pe an iar priveliștea este una cât se poate de neobișnuită.

Pentru acest eveniment, oilor le-au fost puse curele care făceau zgomot atunci când animalele mergeau, ceea ce a făcut ca centrul Madridului să răsune în sunete neobișnuite. Mai mult de atât, la eveniment au fost aduse și aproximativ o sută de capre.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















866 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version