Un militant palestinian a fost împuşcat mortal vineri după-amiază de serviciile de securitate israeliene după ce a încercat să comită un atac la un punct de control din Cisiordania, informează Mediafax citând site-ul Ynetnews.com.
Militantul palestinian a încercat să comită un atac cu un cuţit la un punct de control militar situat în apropierea oraşului Tulkarem.
Individul a fost împuşcat mortal de militari israelieni, anunţă Ministerul israelian al Apărării.
Autorităţile israeliene au lansat o investigaţie privind circumstanţele incidentului.