Președintele Donald Trump a indicat joi că ar lua în considerare un acord comercial provizoriu cu China, deși nu este o opțiune pe care o preferă, scrie CNBC.

Trump în MichiganFoto: Captura YouTube

Președintele a spus reporterilor că ar dori să încheie un acord complet cu China. Cu toate acestea, el pare deschis la posibilitatea de a încheia doar un acord limitat cu Beijingul.

"Dacă încheiem un acord, atunci să îl ducem până la capăt", a spus el reporterilor. "Mulți oameni vorbesc despre asta, văd că mulți analiști vorbesc despre un acord intermediar, adică să îl facem pe bucăți, cele mai ușoare prima dată. Dar nu există ușor sau greu. Avem un acord sau nu avem. Însă e o opțiune pe care am lua-o în considerare, bănuiesc."

Negociatorii celor două părți plănuiesc să se întâlnească săptămâna viitoare, în încercarea de a elabora un pact comercial și de a încheia un conflict care ia amploare.

Trump intenționează să încheie un acord cu Beijingul și să forțeze China să își modifice practicile comerciale, pentru a îndeplini o promisiune cheie a campaniei sale, înainte de realegerile din 2020.