Cel puțin 9.000 de persoane au fost evacuate din cauza unui incendiu de vegetație în Insulele Canare

de I.B.     HotNews.ro
Luni, 19 august 2019, 23:53 Actualitate | Internaţional


Gran Canaria - harta
Foto: Google Maps
Un incendiu de vegetație "extrem de agresiv", care a devastat câteva mii de hectare în zona muntoasă a insulei Gran Canaria, a forțat autoritățile să evacueze cel puțin 9.000 de persoane, informează Mediafax citând agenția de știri Dpa.

Autoritățile locale au transmis că incendiul amenință o pădure de pini din Parcul Natural Tamadaba, o rezervație descrisă drept "plămânul" insulei.

Postul spaniol RTVE a relatat că au fost evacuați locuitorii din 50 de sate aflate la sud-vest de Las Palmas, capitala regiunii insulare.

Aproximativ 40 de persoane au rămas încă de duminică blocate în satul Artenara, iar în acest moment o eventuală evacuare este riscantă, a transmis postul RTVE.

Angel Victor Torres, președintele administrației regionale, a declarat sute de pompieri se luptă cu acest incendiu "extrem de agresiv", iar vremea caniculară și umiditatea scăzută îngreunează eforturile de stingere a flăcărilor.

Antonio Morales, șeful administrației insulei Gran Canaria, a declarat presei locale că există suspiciuni că incendiul ar fi fost provocat intenționat. Autoritățile nu au prezentat încă dovezi în acest sens.

Incendiul s-a declanșat sâmbătă după-amiază în zona orașului Valleseco și a localității Tejeda, regiune afectată săptămâna trecută de un alt incendiu major de vegetație.

Peste 1.000 de oameni, inclusiv mulți turiști, au fost evacuați săptămâna trecută din cauza unui incendiu masiv izbucnit în zona muntoasă din centrul insulei spaniole Gran Canaria, care a amenințat și parcul național Tamadaba din vestul insulei. Poliția spaniolă a anunţat în acel caz că există suspiciuni că incendiul ar fi fost provocat de o persoană, iar un individ în vârstă de 55 de ani a fost arestat în acest caz.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















237 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version