Guvernul chinez afirmă că manifestanții din Hong Kong sunt radicali care au un „comportament apropiat de terorism” pentru a-și smulge căminul și a-l așeza înapoi în tabăra occidentală. Însă teroriștii și fanaticii rareori se scuză pentru violență ori promit că vor învăța din greșelile lor. Nu, protestatarii din Hong Kong nu sunt mica bandă de scandalagii pro-vestici, cum ar vrea Beijingul să-i vadă lumea, oricât de greșit ar fi fost momentul lor de violență de marți de la aeroportul din Hong Kong. Sunt niște tineri, foarte mulți dintre ei, care-și doresc cu ardoare să nu cadă și mai mult sub regimul represiv al comuniștilor chinezi. Lucru deloc greu de înțeles, având în vedere cum își tratează China dizidenții și minoritățile etnice precum uigurii și tibetanii, scrie New York Times, citat de Rador.
Însă Beijingul a înțeles altceva: protestele nu sunt nicidecum doar o chestiune locală, ci o contestare directă a controlul Partidului Comunist. Revendicările generale pentru mai multă autoguvernare și cele referitoare la investigarea acțiunilor poliției lovesc în însăși inima monopolului pe putere și violență coercitivă apărat de partid cu înverșunare.
În vremuri mai îndepărtate, când China era mai izolată de lume, Beijingul poate n-ar fi ezitat să intervină și să reprime protestele, cum a făcut-o în Piața Tiananmen în urmă cu 30 de ani. Însă China de astăzi este o putere economică globală și orice intervenție în Hong Kong ar avea consecințe globale, mai cu seamă într-un moment în care Beijingul e deja încurcat într-un război urât al taxelor vamale cu administrația Trump. Deocamdată, China și-a limitat reacțiile la dezinformări și amenințări.
Însă Hong Kong ridică un afront intolerabil pentru un conducător atât de aspru și inflexibil cum e Xi Jinping, care a încercat constant să mărească controlul Chinei asupra enclavei buclucașe și se burzuluiește la orice critică a Occidentului. Un editorial din Global Times, o publicație care difuzează viziunea conducerii, a calificat protestele din Hong Kong drept o „revoluție colorată” a unor radicali porniți să transforme orașul într-o „bază prin care Occidentul să submineze sistemul politic al Chinei”.
La început, când protestele se concentrau pe legea care i-ar fi făcut pe localnici vulnerabili la extrădare în China, în instanțele ei politizate, Beijingul era dispus să bată în retragere. Guvernul din Hong Kong a făcut în cele din urmă un pas înapoi, dar nu a îngropat definitiv legea, și protestele au luat amploare ajungând o revoltă lipsită de lideri, pasională și dirijată pe rețelele sociale, vizând în esență viitorul și caracterul orașului.
Luni și marți protestatarii au exagerat. Mii dintre ei au intrat pe aeroportul din Hong Kong, perturbându-i grav funcționarea, încăierându-se cu călătorii și bătând cel puțin doi bărbați din China. Într-unul dintre momentele cele mai tensionate, un polițist anti-revoltă încercuit de protestatari și-a scos pistolul, dar nu a tras.
După standardele altor colțuri de lume mai violente, nu a fost o ciocnire chiar atât de crâncenă. Însă rolul Hong Kongului de centru financiar, comercial și de transporturi se bazează pe reputația lui pentru ordine și eficiență și pe deschiderea și politețea locuitorilor săi. Scenele de haos și violență de la aeroportul care în mod obișnuit se prezintă impecabil amenință cu o perturbare enormă economia orașului, și a constituit un șoc chiar și pentru manifestanți.
Miercuri, unii protestatari s-au căit și au transmis scuze prin pancarte și postări pe internet. „Vă rog să acceptați sincerele noastre scuze pentru toți călătorii, reporterii, paramedicii”, suna unul dintre mesaje. „Vom învăța din greșelile noastre.”
Dificultatea constă acum în a asigura ca erupția de violență de la aeroport să nu fie un punct de la care nu mai există întoarcere, un moment în urma căruia dl Xi va conchide că nu are încotro și trebuie să reacționeze, ci mai degrabă un șoc care să determine ambele tabere să facă un pas înapoi de pe buza prăpastiei. SUA și aliații lor au un interes special pentru ultima variantă.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, Carrie Lam, conducătoarea Hong Kongului, și superiorii ei de la Beijing trebuie să dea acum dovadă de reținere și să-i convingă pe locuitorii orașului că nu vor mai continua să le erodeze drepturile și libertățile cetățenești, consfințite până în 2047 de un tratat cu Regatul Unit. Președintele Trump, care deocamdată și-a limitat reacția la a declara că „Toată lumea ar trebui să fie calmă și în siguranță”, ar trebui să i se alăture Regatului Unit și altor aliați în a insista pe lângă China să respecte statutul special al Hong Kongului și să-i transmită clar acesteia că orice utilizare a forței militare pentru a zdrobi dizidențele va duce la sancțiuni severe și sigure.
