Statele Unite au acordat agrément-ul - ceea ce în limbaj diplomatic înseamnă autorizaţie - pentru ca deputatul Eduardo Bolsonaro (PSL-SP) să preia ambasada Braziliei de la Washington. Răspunsul la solicitarea trimisă de presedintele Jair Bolsonaro a sosit joi., scrie O Globo, citat de Rador.

Eduardo BolsonaroFoto: Wikipedia

Poziţia favorabilă a Casei Albe cu privire la numirea lui Eduardo, care este fiul lui Jair Bolsonaro, era deja aşteptată. În urmă cu câteva zile, presedintele american, Donald Trump,

l-a elogiat pe deputat.

Potrivit unei surse importante a guvernului brazilian, împreună cu unda verde a SUA, a venit o notă scrisă de mână de Trump, care arată că "abia astept să lucrez cu Eduardo". Pentru persoanele apropiate de Jair Bolsonaro, acesta este un semnal important de prestigiu.

Dar aprobarea Casei Albe nu este suficientă pentru ca Eduardo Bolsonaro să preia postul. Înainte de aceasta, el va fi chestionat de Comisia de Relaţii Externe si de Apărare Naţională din Senat. Dacă va trece testul, nominalizarea sa trebuie să fie votată în plenul Camerei.

Eduardo are 35 de ani, vârstă considerată prea fragedă pentru funcţia de ambasador de către diplomaţi mai experimentaţi. Criticii guvernului îl acuză, de asemenea, pe presedintele Bolsonaro de nepotism - o posibilitate respinsă de organele juridice oficiale.