Mulți dintre criminalii în masă din zilele noastre scriu câte un manifest. Ei nu omoară doar pentru că au fost afectați psihologic de o traumă. Ei nu omoară doar pentru că sunt jalnic de singuri și profund pesimiști în privința propriei vieți. Ei sunt inspirați să ucidă de către o ideologie împărtășită, o ideologie pe care ei speră s-o răspândească printr-un val de teroare, scrie New York Times, citat de Rador.
Cea mai clară formulare a acelei ideologii a fost scrisă de bărbatul inculpat pentru seria de omoruri din Christchurch, Noua Zeelandă. Manifestul lui a fost citat de alți teroriști; cel suspectat de împușcăturile în masă din acest weekend din El Paso l-a citat în propriul său manifest.
Nu e tocmai lucrul la care v-ați fi așteptat. La un moment dat autorul scrie despre călătoriile sale prin toată lumea: „Peste tot pe unde am călătorit, cu doar câteva mici excepții, am fost tratat minunat, adesea ca un musafir și chiar ca prieten. Diversele culturi ale lumii m-au întâmpinat cu căldură și compasiune și m-am bucurat foarte mult de aproape fiecare moment pe care l-am petrecut cu ele.”
Ideologia pe care o propovăduiește el în continuare este extrem de mult bazată pe rasă, dar nu este xenofobie sau supremație albă în sensul lor clasic. Cea mai pregnantă trăsătură a ei este esențialismul. Cel mai important lucru pe care-l poți cunoaște despre o persoană este rasa lui sau a ei. Un alb privește lumea ca un alb și un latino-american ca un latino-american. Identitatea este rasială.
A doua trăsătură importantă este separatismul. Rasele sunt sănătoase atunci când sunt pure și nediluate. Lumea este sănătoasă atunci când oamenii de rase diferite trăiesc separat. Lumea este bolnavă atunci când rasele se amestecă. „Sunt împotriva amestecului raselor, întrucât distruge diversitatea genetică și creează probleme de identitate”, a scris suspectul din El Paso.
A treia trăsătură este darwinismul rasial. Rasele sunt prinse într-o luptă darwiniană în cadrul căreia încearcă să-și depășească adversarii prin reproducere. În prezent rasa neagră și cea brună sunt mai puternice decât rasa albă și sunt pe punctul de a o anihila prin invazie.
Imigranții, scria suspectul din Christchurch, provin „dintr-o cultură cu rate înalte ale fertilității, încredere socială mai mare și tradiții solide, robuste, care urmăresc să ocupe pământurile popoarelor mele și să-mi substituie etnic propria populație.”
Dacă le permitem să vină la noi în țară, imigranții bruni îi vor copleși pe albi tot așa cum europenii i-au copleșit pe americanii nativi în urmă cu secole. După cum s-a exprimat suspectul din El Paso: „Nativii nu au luat în serios invazia europenilor, iar acum ce a mai rămas este doar o umbră a ceea ce era”. Imigrația înseamnă înlocuirea albilor. Imigrația înseamnă genocidul albilor.
Aceasta nu este o ideologie născută din încrederea de sine a albilor, ci, din contră, din insecuritatea lor.
Această ideologie reprezintă o formă extremă a unei mișcări mai ample - anti-pluralismul - care acum a căpătat multe forme. Naționaliștii de tipul lui Trump, populiștii autoritari și jihadiștii islamici sunt versiuni diferite ale anti-pluralismului.
Aceste mișcări sunt reacții împotriva diversității, fluidității și naturii interdependente a vieții moderne. Anti-pluraliștii tânjesc la revenirea la niște frontiere clare, adevăruri consacrate și identități stabile. Ei ucid pentru o fantezie, o lume ce strălucește în imaginația lor, dar care în viața reală nu a existat vreodată.
Lupta dintre pluralism și anti-pluralism este una dintre marile lupte letale ale vremurilor noastre și se poartă pe toate fronturile.
Noi, pluraliștii, nu credem că ființele umane pot fi reduse la o unică etichetă rasială. Fiecare persoană constituie o simfonie de identități. Viețile noastre sunt bogate fiindcă fiecare dintre noi conține multitudini.
Pluraliștii cred în integrare, nu în separare. Noi prețuim acea integrare care anti-pluraliștilor le induce atacuri de panică. În urmă cu jumătate de secol puține mariaje depășeau granița culorii pielii. Acum, 17% din mariajele americane sunt interrasiale.
Pluraliștii extind necontenit definiția lui „noi”, în loc să o restrângă. Acum 80 de ani protestanții, catolicii și evreii nu se înțelegeau, astfel că a fost creată o nouă categorie, „iudeo-creștin”, care a introdus oameni până atunci certați într-un nou „noi”. Acum 30 de ani au început să apară rivalități între negri și latino-americani, și astfel a fost utilizată categoria „oameni de culoare” pentru a se crea un „noi” mai larg.
Pluraliștii cred că amestecul culturilor a fost dintotdeauna și ar și trebuie să fie condiția umană. Toate culturile se definesc și se reînnoiesc pe sine prin întâlnirea cu celelalte. O cultură pură este o cultură moartă, în vreme ce un amalgam cultural este o cultură creativă. Însăși civilizația pe care separatiștii albi caută să o conserve este produsul unor valuri anterioare de imigrație.
În fine, pluralismul înseamnă aventura vieții. Pluralismul nu înseamnă doar să ai oameni diverși coexistând în același loc. Înseamnă să ieși din carapace să te implici în viața celorlalți. Este un dialog constant care nu are final, întrucât nu există un unic răspuns privitor la felul în care ar trebui să trăim.
Viața într-o societate pluralistă este o spirală care se rotește continuu. Există inamici ai pluralismului care o sfâșie și țesătorii ai comunității care o leagă într-un tot. Nu există vreun punct nemișcat. E numai schimbare, fluiditate și mișcare de la cap la coadă.
Teroriștii visează la o lume pură, statică. Însă unicul lucru static este moartea, acesta fiind și motivul pentru care ei sunt atrași atât de patologic de moarte. Pluralismul înseamnă mișcare, interdependență și viață. Lupta care va urma este legată de valori concurente în aceeași măsură în care e legată și de controlul armelor de foc și vindecarea rănilor sufletești. Pluralismul înflorește atunci când le spunem pe nume lucrurilor pe care teroriștii le urăsc la noi - și când le trăim.
Articol de David Brooks, New York Times (traducere Rador)
3
4
