La Stampa: Toate obstacolele autonomiei strategice: de ce este UE împărţită în două?

de Ionut Baias     HotNews.ro
Vineri, 2 august 2019, 4:25 Actualitate | Internaţional


Uniunea Europeana
Foto: AGERPRES
Autonomie? Da. Desigur, cel puţin în principiu. Dar cum şi faţă de cine? Asta nu mai e deloc clar. Pe scurt, Europa statelor se pierde atunci când vine vorba de viitorul Uniunii Europene şi nu poate găsi pătratul „autonomiei strategice europene”. Există un grup de ţări care ar dori o UE capabilă să acţioneze singură, dar şi aici ideile sunt neclare, chiar şi printre cei care sunt de acord cu necesitatea unei schimbări de ritm, potrivit La Stampa, citat de Rador.

Noul studiu pe această temă realizat de Consiliul European pentru Relaţii Externe (Ecfr), primul think tank pan-european, scoate în evidenţă incertitudinile europene. Rezultă astfel că doar opt din cele 28 de state membre (Cipru, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, România) consideră că este „important” pentru Europa să aibă propria autonomie strategică, în timp ce alte opt state membre (Austria, Belgia, Croaţia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Spania) consideră acest lucru ca fiind „destul de important”. Prin urmare, există o Europă împărţită în două (16 state din 28) şi, în plus, celor care sunt "pro" le este greu să înţeleagă importanţa acordării autonomiei, pe care o recunosc totuşi ca pe un punct politic al agendei comune.

Când au fost întrebaţi ce fel de autonomie strategică îşi imaginează pentru UE, doar şapte state membre (Austria, Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg, Malta, Polonia) au răspuns că îşi imaginează o Uniune deconectată „de alte puteri”. În timp ce nouă membri (unii din lista de mai sus) văd în ''desprinderea'' de orbita SUA o potenţială problemă (Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Regatul Unit, România, Suedia, Ungaria).

UE divizată într-un teren cu totul nou


Problema, explicată pentru La Stampa de şeful biroului de la Paris al ECFR, Tara Varma, este următoarea: „conceptul de 'Autonomie strategică europeană' este relativ nou în sine, la fel ca acest format al relaţiilor internaţionale, mai mult transnaţionale de când Donald Trump a fost ales preşedintele Statelor Unite. Diferenţele dintre culturile strategice ale ţărilor europene reprezintă un obstacol serios pentru Autonomia strategică europeană în general şi, cu atât mai mult, pentru formarea unei armate europene".

Aşadar, orice s-ar întâmpla, nu vom vedea o Europă militară. Autonomia UE nu pare să meargă în acest sens. Oricare ar fi formula câştigătoare, va trebui să fie găsită în jurul unei mese. Care, la fel ca întotdeauna, este cea a politicii externe. UE a încercat încă de la început să adopte o linie coerentă, dar, după şaizeci de ani, diviziunile şi nemulţumirile nu s-au schimbat. "Mulţi din UE sunt frustraţi de ceea ce consideră a fi tendinţele excesiv de intervenţioniste ale Franţei şi de prudenţa mult prea mare a Germaniei în afacerile militare", continuă Varma.

Reţeta pe care, pe scurt, pare să o ofere expertul ECFR este cea a unei Uniuni Europene gata să colaboreze cu toată lumea, dar în mod independent şi deloc subordonat. Adevărata provocare este aceasta: găsirea echilibrului potrivit pentru a nu fi zdrobiţi de parteneri. În rest, explică Varma, „autonomia strategică europeană nu ar trebui şi nu poate înlocui relaţiile cu Statele Unite. Majoritatea ţărilor UE percep eforturile pentru autonomia strategică nu ca pe o modalitate de a se desprinde de Statele Unite, ci ca pe o consolidare a capacităţii de acţiune a Europei'' în relaţiile cu Washingtonul.

Mai mult, Europa are o reţea de relaţii politice, economice şi militare cu alte puteri decât Statele Unite. "Deşi atitudinile faţă de Rusia şi China variază foarte mult între statele membre ale UE, cei mai mulţi sunt de acord asupra faptului că Europa trebuie să se implice mai mult în relaţiile cu vecinii săi."

Italia pare să fie foarte activă în angajamentele sale cu Beijingul şi cu Moscova. Mai întâi protocolul de înţelegere cu China pentru noul drum al mătăsii, apoi dezvăluirile privind relaţiile Ligii lui Matteo Salvini cu Rusia. Este prea devreme, şi probabil excesiv, să vorbim despre Italia ca despre un „cal troian” al Europei. „Nu cred că ar trebui să arătăm cu degetul spre cine pune în pericol autonomia strategică a Europei”, spune şeful ECFR de la Paris.

Varma ţine totuşi să sublinieze un lucru: „Este nevoie ca statele membre ale UE să nu creadă că autonomia strategică europeană este doar un concept franco-german”. Acest lucru se aplică tuturor, fără excepţie. "Italia trebuie să participe pe deplin, la fel şi statele estice sau ultimile intrate".

Până în prezent, în dezbaterea privind autonomia strategică, Italia s-a aflat pe aceleaşi poziţii ca Germania şi Franţa. Nu pare să existe, cel puţin deocamdată, nicio apropiere de Est şi nici de ţările blocului de la Visegrad (Polonia, Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria), mai ales din cauza faptului că acestea din urmă au o sensibilitate diferită faţă de problemele ruseşti.

Cu toate acestea, recunoaşte Varma, „pentru Italia există problema Rusiei, precum şi cea a Chinei”. Pentru analist „este interesant de menţionat că, atunci când preşedintele chinez Xi Jinping a vizitat Italia în martie trecută, Matteo Salvini a ridicat problema suveranităţii italiene şi nevoia poporului italian de a nu permite altor actori să decidă pentru ei”. ''Probabil că UE are nevoie ca Italia să adopte aceeaşi poziţie faţă de Rusia'', conchide Varna.

O problemă politică

Viziuni diferite, interese diferite, atitudini diferite. Europa statelor continuă să meargă înainte în ordine aleatorie. Acesta este obstacolul numărul unu. „Voinţa politică este cu siguranţă cheia pentru obţinerea autonomiei strategice europene, iar această autonomie este cheia supravieţuirii proiectului european în această epocă a turbulenţei”, subliniază Tara Varma. Autonomia strategică „nu înseamnă auto-suficienţă, consolidarea completă a capacităţii sau respingerea sprijinului american, niciuna dintre acestea nu este posibilă din punct de vedere financiar sau material”. Dimpotrivă, „înseamnă a stabili o capacitate de a lucra împreună în Europa atunci când interesele europene şi americane nu sunt aliniate, în special în crizele regionale de pe flancurile Europei de Est şi de Sud”.

Pesco (Cooperarea structurată permanentă), fondul european de apărare: vor folosi aceste instrumente pentru a construi autonomia de care are nevoie UE? „Nu este clar”, admite analistul. E posibil să fie nevoie de mai mult. În special, „statele membre ar trebui să aplice votul cu majoritate calificată - şi nu unanimitatea - în procesul de luare a deciziilor privind politica externă şi de securitate a UE”.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















427 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version