Franța a adoptat taxa care îi vizează pe giganţii din domeniul digital în pofida avertismentelor Washingtonului / În aceeași zi, Londra a anunțat propriul proiect de lege privind taxarea serviciilor digitale

de N.O.     HotNews.ro
Joi, 11 iulie 2019, 19:08 Actualitate | Internaţional


Google
Foto: pixabay.com
Franța a adoptat proiectul privind taxa pentru servicii digitale, denumită GAFA, care vizează Google, Amazon, Facebook și Apple, care a atras mânia Statelor Unite care au amenințat cu represalii. În același timp, Londra a publicat propriul său proiect de lege de taxe pentru companiile digitale, relatează AFP.

Franța este prima țară din Europa care introduce o astfel de taxă, după un ultim vot în Senat, la câteva ore după ce Washington a amenințat cu represalii.

Estimăm că ea ”țintește în mod nedrept companiile americane", Statele Unite au lansat o anchetă cu privire la efectele acestei măsuri fiscale.

”Este prima dată în istorie în relațiile dintre Statele Unite și Franța în care administrația americană decide să deschidă o procedură sub Secția 301”, a subliniat ministrul francez al Economiei și Finanțelor, Bruno Lemaire.

Cu toate acestea, o asemenea investigație ar putea deschide calea, potrivit concluziilor acestuia, către o serie de măsuri de retorsiune din partea Washingtonului.

Secțiunea 301 - care se referă la bariere injuste față de exporturile americane de către partenerii străini - este, de exemplu, invocat împotriva Chinei cu care Statele Unite rivalizează în suprataxe de anul trecut.

Dar Franța care va implementa GAFA în numele ”justiției fiscale” nu intenționează să se lase impresionată și a respins orice ”amenințare”.

”Cred profund că între aliați, noi trebuie și putem să reglăm neînțelegerile altfel decât prin amenințare”, a spus Lemaire în fața Senatului chiar înaintea votului.

Taxa de 3% pe cifra de afaceri se va aplica retroactiv, de la 1 ianuarie 2019, societăţilor care realizează o cifră de afaceri din activităţile lor digitale de 750 milioane euro la nivel mondial şi de peste 25 milioane euro pe teritoriul francez, potrivit Reuters.

În aceeași zi în care Franța a adoptat legea, Trezoreria britanică a făcut public joi un proiect de lege care vizează acest lucru.

Proiectul de lege britanic ar trebui să asigure că ”marile companii digitale plătesc o taxă pe serviciile digitale care reflectă valoarea care este derivată din utilizatorii Regatului Unit”, a subliniat Trezoreria.

”Această taxă pe serviciile digitale este concepută pentru a asigura corectitudinea și competitivitatea sistemului nostru de impozite din acest sector, în așteptarea unui acord internațional mai permanent”, a spus Jesse Norman, un înalt responsabil al Trezoreriei.

Anunțată în octombrie trecut de către Philip Hammond, ministrul Finanțelor, această taxă ar trebui să se ridice la 2% pentru anumite servicii digitale identificate: ”motoare de căutare, rețele sociale și site-uri de cumpărături”.

Programată pentru luna aprilie de anul viitor, se va aplica numai companiilor care generează mai mult de 500 de milioane de lire cifră de afaceri anual (560 de milioane de euro).







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















7501 vizualizari

  • -7 (23 voturi)    
    Francezii se impusca in picior (Joi, 11 iulie 2019, 20:37)

    AdrianBorza [utilizator]

    La faza asta francezii de impusca in picior: taxele pe cifra de afaceri, nu pe profit, nu au fundament economic, doar maresc preturile pentru consumatori.
    • +12 (22 voturi)    
      actiune si reactiune (Vineri, 12 iulie 2019, 0:19)

      sile1 [utilizator] i-a raspuns lui AdrianBorza

      1) Taxa pe cifra de afaceri are o logica.
      Profitul poate fi "manarit",scos cat de mic ,zero sau negativ dupa caz.

      2) La bugetul francez vor veni niste bani siguri,e mai greu sa manaresti cifra de afaceri.

      3) Daca preturile pentru consumatori se maresc s-ar putea sa le scada numarul de clienti firmelor respective.lucru care nu o sa le bucure foarte tare si atunci s-ar putea orienta spre scaderea profitului.

      Nu cred ca economistii francezi sunt atat de prosti incat sa se impuste singuri in picior.

      Americanii s-au repezit sa inceapa un razboi economic ,inclusiv cu Europa occidentala netinand cont ca aceasta ar putea riposta
      .Iar acum se supara !!
      • -9 (17 voturi)    
        Ce a facut guvernul francez pentru Google ? (Vineri, 12 iulie 2019, 8:06)

        Idealistu [utilizator] i-a raspuns lui sile1

        Impozitare excesiva arata incompetenta in gestionarea banului public. Doar pentru ca o companie are succes si face profit, trebuie s-o impozitezi excesiv. Sau pentru ca sunt companii americane ?
      • -8 (12 voturi)    
        Frondisti fara cauza (Vineri, 12 iulie 2019, 8:41)

        moka [utilizator] i-a raspuns lui sile1

        Asta sunt francezii. Acest tip de taxare nu face decat sa scumpeasca afacerile frantuzesti care apeleaza la serviciile GAFAM.
        Cum crezi ca ar utea sa le scada numarul de clienti? Catre cine sa se duca clientii? Catre huawei si yandex? Caci si aia vor fi taxati imediat ce vor deveni mari. Tu crezi ca te vei schimba de pe android sau ios pe alceva asa usor?
        Practic guvernul francez vrea bani in plus de la cetatenii lui si foloseste GAFAM pentru a-i colecta. Ce inseamna justetea fiscala in lumea tehnologica.? Din moment ce gafam face bani in franta inseamna ca afacerile fantuzesti care apeleaza la serviciile lor au nevoie de ele iar beneficiul per general in societate este mai mare decat fara ele. Practic afacerile frantuzesti vor fi dezavantajate fata de cele spaniole sau italiene de exemplu.
        In fnal, nu pot decat sa rad cand imi aduc aminte de lupta frondistilor francezi impotriva capitalistilor verosi: in anii 90 spargeau geamurile mcdonaldsurilor in paris! Si?
      • -8 (12 voturi)    
        ehem (Vineri, 12 iulie 2019, 9:27)

        Point [utilizator] i-a raspuns lui sile1

        la punctul 2 adauga,intre''vor veni'' si ''niste bani'' cuvantul IN SFARSIT.
        e adevarat ca muricanii au inceput ceva.insa trumpeta scoate sua din kktul lasat in urma de omul de paie obama.si nu cred ca e razboi.inca.
        aia au treaba cu china,acolo da.se da la gioale ca lumea.
        revenim,cand trumpeta le zicea honhonilor si nemtilor sa nu mai faca afaceri cu dusmanul rus,ce ziceau?''ba,ne lasi? facem ce vrea muschii nostri''.nu zic ca ala-i sfant,insa aici are dreptate.
        acum sa vedem miscarea americanilor.
        • -4 (8 voturi)    
          mamaaa (Vineri, 12 iulie 2019, 11:28)

          Point [utilizator] i-a raspuns lui Point

          au iesit ong-istii la dat minusuri.
          aloooo redactiaaaa,ia calculati voi cine si cum da voturi.sau poate stiti voi ceva hm?
          • -5 (5 voturi)    
            . (Vineri, 12 iulie 2019, 12:35)

            albastru de Romania [utilizator] i-a raspuns lui Point

            s-ar putea sa fie echipa de troli rusi, au obiective multiple
    • -8 (16 voturi)    
      .. (Vineri, 12 iulie 2019, 0:32)

      fatmanx [utilizator] i-a raspuns lui AdrianBorza

      Ai putea jura ca-s niste boar_fe marxiste cu taxele astea pe lacomie - dar stai asa, chair sunt niste bo_arfe marxiste!
  • +7 (9 voturi)    
    Preturi de transfer (Vineri, 12 iulie 2019, 8:18)

    jorj_bv [utilizator]

    Firmele respective lucrează în marketing și profitul realizat îl pun pe seama preturilor de transfer (al licențelor către firma mama, sau către vreun offshore).
    In timp ce e adevărat ca exista un cost al dezvoltării infrastructurii respective, totuși ea nu poate fi oricât.
    Ceva similar se aplică și firmelor care fac lohn sau concernelor care produc componente sau asamblează din componente produse în alta țara. Arata doar ca industria e mai mare și modelele de transfer de preturi au covers către o taxa aplicabila.
    • -5 (7 voturi)    
      Da? (Vineri, 12 iulie 2019, 10:27)

      moka [utilizator] i-a raspuns lui jorj_bv

      Si taxa pe cifra de afaceri cum rezolva chestiunea asta?
      Franta stie doar ca vrea bani. Nu stie cat, nu stie pentru ce! Ar fi mai bine ca in franta sa fie interzis accesul gafam?
    • -5 (5 voturi)    
      D fapt ai dreptate (Vineri, 12 iulie 2019, 10:40)

      moka [utilizator] i-a raspuns lui jorj_bv

      Modelele au mers catre o taxa apllicabila.
      Cu tehnologia e total diferit. Nu mai trebuie sa fie fizic pe teritoriul statului tau.
    • -4 (4 voturi)    
      Stai că GAFA nu e cu prețurile de transfer (Vineri, 12 iulie 2019, 13:05)

      Maica Reteza [utilizator] i-a raspuns lui jorj_bv

      GAFA nu-i despre pețuri de transfer sau marketing, nu. Alea sunt deja reglementate de alte legi. GAFA e despre bani. E foame de bani.

      Să luăm un caz ipotetic:
      - client francez cumpără ads pe Facebook și/sau Google;
      - Facebook și Google au mare parte din costurile cu ads relocate în țări cu costuri mici, nicidecum în Franța, că nu-s tâmpiți la cap să angajeze francezi pentru customer support și/sau management de VM-uri. Nu, angajează indieni în India;
      - deci operațiunea este fix o achiziție de servicii a unei companii din FR de la niște companii din US;
      - și totuși, guvernul francez vrea 3% din banii ăia.

      Alt caz:
      - un om își cumpără un iPhone sau Samsung, orice, dintr-un shop din FR, online .sau pe pământ;
      - au fost taxe vamale, a fost plătit tot;
      - niciun francez n-a fost implicat în producția acelu ifone sau samsung;
      - Apple și/sau Google vor face, probabil, niște bani prin app store-urile alea din ce va cumpăra userul francez;
      - eh, Franța vrea 3% din banii ăia.

      Din acest punct de vedere, GAFA e cam nesimțită.
      OK, împotriva prețurilor de transfer, împotriva jmenurilor, da, înțeleg, dar împotriva a fix 4 companii... E cam ciudat.
  • -9 (11 voturi)    
    Asa stim noi europenii (Vineri, 12 iulie 2019, 9:03)

    moka [utilizator]

    Sa introducem legi care se intorc impotriva noastra. Dar pana nu ne vom arde si ne vom convinge pe pielea noastra nu ne lasam. Vezi gdpr. Fac pariu ca in 5 ani ne vom arde si vom renunta la ea.
  • +11 (11 voturi)    
    Foarte bine (Vineri, 12 iulie 2019, 9:48)

    4real [utilizator]

    gigantii social media s-au fofilat de la plata taxelor si si-au luat amenzi de miliarde de la UE. Acum a venit timpul sa-si plateasca partea lor de taxe catre societate.
    • -5 (7 voturi)    
      Sa mi se dea sa mi se dea (Vineri, 12 iulie 2019, 12:20)

      moka [utilizator] i-a raspuns lui 4real

      Caci eu sunt societatea cea asuprita de imperialistii nemernici, nu?
    • -3 (3 voturi)    
      Noi sa stam pe facebook (Vineri, 12 iulie 2019, 14:08)

      moka [utilizator] i-a raspuns lui 4real

      Si facebook sa ne plateasca intretinerea
      • -1 (3 voturi)    
        Amice (Vineri, 12 iulie 2019, 20:36)

        belfast [utilizator] i-a raspuns lui moka

        Esti comunist.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by