Yemenul se confruntă cu o creștere alarmantă a numărului de cazuri de holeră

de A.Z.     HotNews.ro
Miercuri, 12 iunie 2019, 7:24 Actualitate | Internaţional


holera yemen
Foto: Twitter
Yemenul se confruntă cu o creștere alarmantă a numărului de cazuri de holeră, a treia astfel de criză din 2015 și până în prezent, răspândirea acestei boli fiind cauzată de războiul civil din această țară, scrie Mediafax, citând Reuters.

Medicii din Yemen susțin că se confruntă zilnic cu un număr din ce în ce mai mare de cazuri de holeră în rândul copiilor, iar lipsa dotărilor și medicamentelor le îngreunează foarte mult munca.

„În fiecare zi sunt câte 30-50 de cazuri, nu mai puține. S-a ajuns deodată în această situație”, a declarat dr. Asmahan Ahmed, de la un spital din nord-vestul țării.

Războiul din Yemen a adus aproximativ zece milioane de persoane în pragul foametei și a generat cea mai gravă criză umanitară cu care se confruntă lumea în acest moment, conform informațiilor oferite de Reuters.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, doar anul acesta s-au înregistrat 724.000 de suspiciuni de holeră, iar 1.135 de persoane au murit din cauza acestei afecțiuni.

Holera se răspândește prin intermediul apei contaminate, pe care foarte mulți cetățeni din Yemen sunt nevoiți să o bea din cauza distrugerii infrastructurii și a resurselor insuficiente de apă.

















756 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Mic copil. (Miercuri, 12 iunie 2019, 8:08)

    Lok [utilizator]

    Sa vezi ebola din Africa. Doar 1350 de morti anul asta.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version