O echipă de reprezentanți ai Națiunilor Unite cere Australiei să elibereze imediat un bărbat tamil orb și bolnav psihic care a fost ținut în detenție ca imigrant pentru aproape un deceniu, scrie The Guardian.

Australia visaFoto: Wikipedia

În urma unei evaluări, grupul de experți din parte ONU a descoperit că Australia a încălcat legislația internațională prin reținerea bărbatului pe o perioadă de peste 9 ani. Aceștia susțin că eliberarea ar trebui să fie făcută imediat și că bărbatul are un drept legitim la compensație din partea statului.

Refugiatul din Sri Lanka, numit Kumar pentru protecția identității sale reale, a fost reținut în martie 2010, la vârsta de 27 de ani. Acesta fugise din Sri Lanka deoarece fusese persecutat și torturat, în contextul războiului civil.

Statul australin a stabilit în decembrie 2010 că Kumar se încadrează în categoria celor refugiați. Cu toate astea, a fost ținut în detenție în mai multe centre de-a lungul anilor. Guvernul a argumentat inițial că decizia de a nu-i acorda viză lui Kumar ține de nevoia de a respecta anumite măsuri de siguranță, însă mai târziu s-a aflat că decizia nu a fost justificată.

"Să reții un bărbat orb care a suferit leziuni la nivelul creierului și care are nevoie și de îngrijiri legate de alte afecțiuni psihice este un act ieșit din comun pentru o țară dezvoltată și democratică", a declarat Alison Battisson, avocata bărbatului.

Guvernul susține că detenția lui Kumar este legală, conform Legii Migrației. Aparent ultima sa cerere pentru viză, depusă în 2015, încă este în curs de evaluare. Însă în urma evaluării legale, realizată luna aceasta de specialiști ONU, Australia este acuzată de detenție arbitrară. Felul în care a fost tratat Kumar contravine Declarației Universale de Protecție a Drepturilor Omului și ințelegerilor internaționale cu privire la drepturile politice și civile.

"Echipa care a condus investigația consideră că, în acest context, soluția potrivită ar fi eliberarea imediată și acordarea unui drept la compensație, în concordanță cu legea internațională", a declarat grupul din partea ONU.

Cazul lui Kumar este al doilea de luna aceasta de acest gen și al 8-lea din ultimii doi ani. Anul trecut, The Guardian a dezvăluit cazul unui alt bărbat, Said Imasi, care la momentul respectiv fusese reținut, fără acuzații sau proces, pentru o perioadă de peste 8 ani.