Trump: M.Britanie-SUA ar putea încheia un acord comercial major după ce Regatul Unit se "descătușează"

de A.Z.     HotNews.ro
Marţi, 4 iunie 2019, 6:20 Actualitate | Internaţional


Președintele american Donald Trump a afirmat luni că Marea Britanie și Statele Unite ar putea încheia un acord comercial major după ce Regatul Unit se "descătușează", informează Mediafax, citând The Guardian.

"Un acord comercial mare este posibil după ce Regatul Unit se eliberează de cătușe. Deja am început să discutăm", a scris liderul de la Casa Albă pe Twitter, în cursul vizitei sale în Marea Britanie.

Anterior, Trump a îndemnat Marea Britanie să se "retragă" din negocierile cu Uniunea Europeană dacă nu reușește să obțină un acord de Brexit favorabil.

Marea Britanie este una din cele mai importante piețe pentru exporturile americane, dar și o sursă majoră de importuri pentru SUA, astfel că un acord comercial amplu ar putea fi benefic pentru ambele țări. Totuși, există îngrijorări serioase la Londra în legătură cu standardele pe care Marea Britanie ar putea fi obligată să le accepte pentru a reuși să încheie o înțelegere comercială cu Statele Unite după ieșirea din Uniunea Europeană.​






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















2139 vizualizari

  • -1 (7 voturi)    
    Să fie sănătoși. (Marţi, 4 iunie 2019, 8:25)

    prec [utilizator]

    Nu le duce nimeni dorul.
    • 0 (6 voturi)    
      normal, (Marţi, 4 iunie 2019, 8:46)

      victor L [utilizator] i-a raspuns lui prec

      tu si altii duceti dorul rusilor si nemtilor :D


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version