PSOE a câştigat alegerile cu 28,7% din voturi şi a obţinut 123 de locuri. Pedro Sánchez ar putea fi învestit în funcţia de premier şi va forma un guvern, fiind de acord cu mai multe partide, dar fără separatişti. Buletinele de vot au produs un rezultat complex şi extrem de fragmentat, dar au eliminat riscul unui Executiv în mâinile cerinţelor secesioniste şi, de asemenea, repetarea alegerilor. Liderul socialist a reuşit să mobilizeze stânga şi datorită fragmentării blocului de dreapta şi a participării ridicate la vot, a provocat un regres fără precedent al PP, potrivit El Mundo, citat de Rador.
Cele trei partide care s-au poziţionat în faţa PSOE au format aşa-numitul bloc al dreptei - PP, Ciudadanos şi Vox - care a obţinut 42,7% din voturi şi 147 de locuri, insuficiente pentru a-l împiedica pe Sánchez să rămână în La Moncloa. Însă socialistul nu poate obţine cele 176 de locuri care fac majoritatea absolută. Nici măcar un acord cu Unidas Podemos, PNV, Compromís, PRC şi Coaliţia Canare. Cu toate acestea, el poate fi învestit preşedinte cu abţineri în al doilea tur în care are nevoie doar de mai mulţi de 'da' decât de 'nu' pentru a merge mai departe cu învestitura.
Separatiştii catalani nu vor fi necesari. Viitorul Executiv al ţării va fi, în mod previzibil, mulţumit de alianţa PSOE şi Unidas Podemos. Partidul lui Pablo Iglesias a obţinut un rezultat rău: 14,3% din sufragii şi 42 de locuri, cu 29 mai puţin decât cele pe care le-a ocupat în ultima legislatură. Totuşi, deputaţii săi sunt indispensabili pentru ca Sánchez să-şi reediteze preşedinţia, astfel încât există o mare probabilitate ca ca această formaţiune să fie prezentă în guvern.
Există o altă cale, una care ar permite o guvernare stabilă şi care ar reflecta, probabil, profilul ideologic al ţării: PSOE şi Ciudadanos. Ambele partide împreună au până la 180 de deputaţi şi reprezintă 44,5% din alegători. Această formulă ar oferi o majoritate liberă, dar nimeni nu mizează pe aceasta, având în vedere conflictul frontal care a apărut în ultimele luni între Sánchez şi Albert Rivera, datorită politicii de dialog şi a mâinii întinse faţă de forţele secesioniste.
La care se adaugă şi necesitatea ca Ciudadanos să se consolideze în calitate de partid de conducere al blocului din dreapta. La aceste alegeri, formaţiunea portocalie şi-a dublat practic locurile - a obţinut 57, cu 15,8% din voturi - şi doar 9 deputaţi au ajuns la Partidul Popular. Rivera nu a atins cifra la care a aspirat, dar a atins-o cu vârful degetelor. PP, cealaltă forţă care, împreună cu PSOE, a condus bipartitismul imperfect mai bine de trei decenii, a fost aruncat.
Popularii, cu noua conducere a lui Pablo Casado, au obţinut 16,7% din voturi, ceea ce le asigură doar 66 de locuri. Finalmente, partidul dreptei radicale, Vox, nu a obţinut rezultatul spectaculos pe care îl preziceau multe sondaje, dar a reuşit să intre în Congres cu 10,26% din sufragii şi 24 de locuri. Aceste date îi sunt suficiente pentru a-i înfunda pe populari care, practic, au pierdut aproape jumătate din reprezentarea lor parlamentară.
PP a văzut cum îi fuge pământul de sub picioare când a ajuns la cele mai joase niveluri din istoria sa. Cu scenariul pe care l-au creionat buletinele de vot, războiul din blocul din dreapta promite să fie feroce în lunile următoare. Partidul Popular a reuşit să câştige doar în patru provincii: Ávila, Salamanca, Lugo şi Orense. Dezastrul său se traduce prin pierderea tuturor feudelor sale istorice, cu Galicia în frunte, care au votat pentru partidul pescăruşului, inclusiv în anii de socialism ai lui Felipe González.
Dezastrul a fost de aşa natură încât chiar şi Ciudadanos l-a învins în cinci regiuni majore, inclusiv în cele trei cele mai populate: Andaluzia, Catalonia şi Madrid. La rândul său, PSOE pierde în feudele sale istorice, cu Andaluzia în frunte, unde Pedro Sánchez a obţinut un rezultat mare, cu 34% din voturi şi 24 de locuri, mai mult decât dublu la al doilea joc. Cu această ocazie, şi după ce s-a întâmplat în alegerile regionale, alegătorii tradiţionali ai socialismului s-au mobilizat pentru a preveni ca la nivel naţional să se reediteze o formulă de guvernare ca în Andaluzia - compusă din perechea PP-Ciudadanos şi cu sprijinul extra-guvernamental al Vox.
În scenariul catalan, aşa cum au prezis sondajele, ERC a reuşit să se impună cu fermitate. Meciul Oriol Junqueras, scor 1-0, a atins 3,9% din voturi, permiţându-i să se întoarcă la Congres cu 15 deputaţi faţă de cei 9 din ultima legislatură. De data aceasta, surpriza a venit din partea JxCAT, formaţiunea condusă de la distanţă, de la Waterloo, de fugarul Carles Puigdemont. Sondajele îi preziceau un rezultat dezastruos: că nici măcar nu li se va permite să formeze grup parlamentar şi, finalmente, lucrurile nu au stat astfel.
Ei au pierdut doar un loc. Acum vor avea şapte deputaţi în hemiciclu. În Catalonia, cel mai mare regres l-a suferit PP şi En Comú Podem. Popularii au reuşit să obţină doar un loc pentru Barcelona, care va fi pentru Cayetana Álvarez din Toledo. Prin urmare, la nivel naţional, suveranitatea a rezistat atacului. Cele două forţe separatiste vor avea 23 de locuri, faţă de cele 17 pe care le-au ocupat până acum.
Ambele pot avea de asemenea sprijinul lui Bildu, care şi-a dublat reprezentarea, în timp ce PNV şi-a îmbunătăţit rezultatul doar într-un sigur loc. Acum vor avea şase deputaţi.
