Autoritățile din Sri Lanka au fost avertizate cu două săptămâni înaintea atacurilor din timpul Paștelui Catolic și aveau numele suspecților, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului Rajitha Senaratne, citat de Guardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Pe 14 aprilie, cu 14 zile înaintea incidentelor, am fost informați despre ele. Pe 9 aprilie, șeful serviciului național de informații a trimis o scrisoare în care erau multe dintre numele membrilor organizației teroriste”, a declarat Senaratne.

”Premierul nu a fost informat despre aceste scrisori și informații”, a adăugat el.

Autoritățile din Sri Lanka au anunțat luni că 290 de persoane au murit și cel puțin 500 au fost rănite în urma exploziilor care au vizat cinci hoteluri și trei biserici din oraşele Colombo, Negombo şi Batticaloa, scrie Mediafax, citând BBC.

Potrivit autorităților locale, 24 de persoane au fost arestate până acum în acest caz. Poliția din Sri Lanka a anunțat că zeci de cetățeni străini se numără printre victime.

Şeful Poliţiei din Sri Lanka, Pujuth Jayasundara, lansase un avertisment în urmă cu zece zile, semnalând că mişcarea islamistă NTJ (National Thowheeth Jama’ath) plănuia comiterea unor atacuri teroriste sinucigaşe.