Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, le-a transmis marți liderilor europeni să dea dovadă de răbdare în ceea ce privește încercarea Marii Britanii de a obține o majoritate în Parlament pentru Acordul Brexit, scrie Mediafax, citând Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Declarațiile președintelui Consiliului European au fost făcute după ce prim-ministrul britanic Theresa May a anunțat că va cere Uniunii Europene o nouă amânare a ieșirii țării din Blocul comunitar și că va discuta cu opoziția în încercarea de a rezolva impasul din Parlament.

"Chiar dacă după ziua de azi nu știm care va fi rezultatul, să avem răbdare", a declarat Donald Tusk prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter Mai mulți oficiali europeni au transmis că nu este clar ce compromis încearcă Theresa May să obțină, motiv pentru care Donald Tusk a făcut apel la răbdare în rândul liderilor europeni.

"Răbdarea are limite", au declarat oficialii europeni pentru Reuters. Marea Britanie va trebui să solicite din nou amânarea ieşirii din Uniunea Europeană, a declarat marţi seară premierul Theresa May, exprimând disponibilitatea de a colabora cu opoziţia pentru depăşirea impasului intern privind Brexit.

"Retragerea din UE cu un acord este cea mai bună soluţie, astfel că vom avea nevoie de o nouă prelungire a negocierilor în virtutea Articolului 50, o amânare cât mai scurtă posibil", a declarat Theresa May, potrivit postului Sky News.

Negociatorul-șef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a declarat marți că Marea Britanie are trei opțiuni: să aprobe acordul, să părăsească UE fără un acord sau să solicite o amânare de lungă durată.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a convocat un summit extraordinar, pe tema Brexit, pe 10 aprilie, în contextul impasului politic de la Londra.