Gândindu-mă la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European (PE) care se vor încheia pe 26 mai, îmi vine în minte Jacques Delors. Fostul președinte al Comisiei Europene, considerat adesea arhitectul Tratatului de la Maastricht, avertizase că UE ar trebui să se apuce de „extinderea estică”, aducerea în club a fostelor țări comuniste, doar atunci când va fi finalizat procesul de „aprofundare”, adică după ce va fi transformat blocul într-o federație, potrivit EUObserver, citat de Rador.

Alegeri Foto: Agerpres

Indiferent care va fi rezultatul viitoarelor alegeri, PE se confruntă cu marea provocare a tendințelor autoritare din țări precum Ungaria, Polonia și România. El va trebui să susțină coaliția de facto a grupurilor de partide consacrate ale dreptei moderate și stângii moderate, integrând concomitent numărul aparent în creștere de membri care sunt mai mult sau mai puțin împotriva oricărui fel de aprofundare a integrării. Desigur, membrii anti-aprofundare nu vor proveni doar din Europa Centrală și de Est.

Însă Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta, pro-european, cu membri din peste 40 de țări, va rămâne probabil cel mai mare grup din PE.

Acest grup va trebui să ajungă la o înțelegere cu conservatorii ungari, Fidesz, pe care PPE deja i-a suspendat din grup și a căror expulzare o ia în calcul, din cauza poziției eurosceptice a Fidesz.

Pe de altă parte, grupul S&D, Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, va rămâne probabil a doua forță ca mărime și va trebui să decidă ce va face cu social-democrații români.

Conservatorii ungari au mai mult în comun cu Adunarea Națională (Rassemblement National) din Franţa și cu Liga italiană, ambele opuse actualei Comisii Europene (conduse de coaliția creștin-democraților și social-democraților), decât au cu Uniunea Creștin-Democrată germană ori cu Partidul Popular austriac.

Însă Partidul Social Democrat românesc este social-democrat numai cu numele: politicile lui au drept fundament evitarea oricărui impact al UE asupra vieții politice românești.

Garanțiile democratice se disipează

Alegerile europene vor avea loc într-un context în care normele democratice sunt supuse la presiune în multe țări ale blocului.

Bertelsmann Stiftung's Sustainable Governance Indicators (SGI) [studiu privind calitatea guvernării în statele OCDE - n.trad.] a constatat că într-un număr semnificativ de state europene calitatea democrației s-a deteriorat comparativ cu SGI-ul realizat cu numai patru ani în urmă.

În același timp el a evidențiat că declinul calității democrației nu implică neapărat și o slăbire a sentimentului de încredere al cetățenilor în propriile guverne.

Deși raportul specifică faptul că țări precum Polonia și Ungaria „nu mai pot fi considerate democrații consolidate”, el arată și că încrederea publică în guvernele respective s-a mărit în ultimii câțiva ani.

El concluzionează: „Aceasta este o constatare îngrijorătoare, din moment ce valorile democratice fundamentale nu sunt suficient ancorate în conștiința politică a unui segment considerabil al societății”.

Și totuși, Europa lui 2019 este cea mai prosperă Europă pe care a cunoscut-o oricând istoria. Și este o Europă pașnică și stabilă.

În interiorul UE războaiele au ajuns să fie de neconceput, chiar imposibile. În interiorul UE stereotipurile xenofobe sunt departe de a fi dispărut, însă ele și-au pierdut forța mobilizatoare.

Alsacia-Lorena (regiune revenită la Franța după al doilea război mondial) și Versailles (tratatul de după primul război mondial, pe care naționaliștii l-au considerat punitiv pentru Germania) au influențat generații întregi și au fost folosite pentru a impune politici naționaliste agresive, adesea doar prin simplul recurs la întrebarea: „Vă mai amintiți de Alsacia-Lorena?” sau „Vă mai amintiți de Versailles?”

UE a găsit o cale de a soluționa aceste sentimente revanșarde: în loc să modifice granițele europene le diminuează semnificația.

Migrația provoacă învrăjbire

Evident, mai există și problema migrației, care agravează conflictele sociale și culturale din interiorul Europei. De asemenea, există o corelație între sentimentele anti-UE și teama că imigrația din Europa va periclita însăși esența identității europene. Partidul Alternativă pentru Germania (AfD) este definit mai presus de orice de mesajul său anti-imigrație.

Fidesz, pe de altă parte, recurge chiar la inventarea unei migrații în masă pentru a alimenta temerea pe care partidul o poate apoi exploata.

Ar ajuta, deși probabil nu pe termen scurt, să examinăm adaptabilitatea diverselor politici ale partidelor populiste anti-europene.

Aici contradicțiile abundă.

Liga italiană critică UE pentru că nu ajută Italia cu imigrația de pe țărmurile ei, care este, în fapt, o migrație către Europa.

Pe de altă parte, Liga pretinde a fi cel mai bun prieten al PiS-ului polonez - partidul care, în calitate de formațiune care guvernează la Varșovia, blochează orice politică UE consistentă care ar putea ajuta Italia.

Guvernul PiS se simte amenințat de politica externă a Rusiei și cere ajutor de la NATO - însă cel mai bun prieten al PiS, Fidesz, este și cel mai bun prieten al lui Putin din interiorul UE.

Politicienii britanici, responsabili de Brexit, nu au încă nici cea mai vagă idee cum să împiedice Irlanda să devină un butoi de pulbere în urma plecării lor din UE.

Alternativa la această stare de afacere nefinalizată din interiorul UE este fie să se meargă mai departe cu aprofundarea, așa cum pleda Jacques Delors în anii '80-'90, fie să se revină la o Europă divizată, cu o formă de naționalism luptând împotriva altei forme de naționalism.

Prin urmare, a venit acum vremea unei noi restructurări a continentului ce s-a făcut responsabil pentru două războaie mondiale și pentru Holocaust, ori în caz contrar să se revină la trecut, așa cum a fost el definit de Adolf Hitler, Iosif Stalin, Benito Mussolini. În timp ce alegerile se apropie, europenii sunt conștienți de această alegere - sau cel puțin ar trebui să fie.

editoria EUObserver (traducere Rador)