Ies scântei între Matteo Salvini şi ONG-ul de extrema-stângă (şeful misiunii este Luca Casarini, fostul lider No Global) care acum două zile a salvat 49 de persoane în largul Libiei. În ciuda directivelor ministrului de Interne Salvini şi intimidărilor de a se opri şi de a nu se îndrepta spre apele teritoriale italiene, nava "Mare Jonio" a ajuns marţi dimineaţă în largul mării la Lampedusa, a fost inspectată timp îndelungat de Garda Financiară şi, în final, a intrat în port. Migranţii au debarcat. Nava, însă, a fost pusă sub sechestru de Procuratura din Agrigento, care a deschis un dosar împotriva unor persoane necunoscute pentru favorizarea imigraţiei ilegale, potrivit La Stampa, citat de Rador.

Migranți din LibiaFoto: Agerpres

Este ceea ce voia Salvini, conştient că nu ar fi putut repeta atitudinea dură pe care a avut-o în cazul navei Diciotti. Înainte de votul din Senat pentru autorizarea de a continua urmărirea penală şi trimiterea în judecată pe numele său. Din acest motiv, încă de dimineaţă, s-a prezentat o soluţie onorabilă pentru toţi: anchetă-fulger a Gărzii Financiare, plângere la Procuratura din Agrigento, intervenţia magistraturii cu sechestrul navei şi ieşirea rapidă din scenă a Executivului. Trebuie interpretată în acest mod o glumă pe care a făcut-o Salvini la jumătatea zilei: "Dacă nu se pune nava sub sechestru, nu debarcă nimeni". Vroia să spună că, atât timp cât este responsabilitatea sa, nu ar fi dat niciodată ordinul ca migranţii să coboare pe teritoriul italian. Dar dacă, de această dată, ar fi intervenit magistratura...

Aşa s-a întâmplat. "Reiese că autoritatea judiciară are toate informaţiile necesare, furnizate de forţele de ordine, şi aşteptăm să fie luări de poziţie", a spus Salvini. În paralel, Procuratura din Agrigento - chiar echipa procurorului Luigi Patronaggio care, vara trecută, l-a înscris în registrul imputaţilor pentru sechestru de persoană - a informat dinainte că "evalua cazul", apoi a apărut ştirea că s-a deschis un dosar, în fine că nava a fost pusă sub sechestru.

Atunci a intervenit magistratul, care a dat ordin Gărzii Financiare să escorteze nava în port şi să organizeze transferul la sol pentru toţi imigranţii aflaţi la bord. Miercuri vor fi interogaţi membrii echipajului.

Odată rezolvată criza umanitară, rămâne în aer confruntarea dintre Salvini şi ONG.

"Arestaţi-i pe toţi", a explodat Salvini în timpul unei intervenţii la radio. Când, spre seară, a fost clară intervenţia procuraturii, a intervenit din nou pentru a trage concluziile politice: "A fost sechestrată nava centrelor sociale. Foarte bine. Acum, în Italia există un guvern care apără graniţele şi respectă legile, mai ales pentru traficanţii de fiinţe umane. Cine greşeşte, plăteşte".

Stânga a ales, în schimb, tăcerea. A avut numai o cerere timidă de dimineaţă din partea PD, în cheie anti-salviniană. Noul secretar Zingaretti a declarat: "În absenţa totală a politicii externe şi pe tema imigraţiei, asistăm la un nou scenariu tragic împotriva fiinţelor umane din partea celor care se simt puternici împotriva celor slabi şi nu fac absolut nimic pentru a administra şi pentru a guverna".

Mult mai vehemente au fost intervenţiile Stângii Italiene, sponsorul navei "Mare Jonio". "Salvini cere arestarea persoanelor care fac tot posibilul să salveze vieţile unor persoane în carne şi oase, pe care politicile sale ar vrea să le condamne la infernul lagărelor libiene. Suntem în faţa unui clovn periculos", a declarat Nicola Fratoianni.

Dacă, însă, din partea PD aveau ca scop să separe și mai mult M5S de Ligă, premierul Giuseppe Conte a făcut tot posibilul să aplaneze tonurile, încă de la început: "Conceptul de primire este diferit de cel al debarcărilor. Permiterea debarcărilor nediscriminatorii nu înseamnă acceptare. Există o linie politică clară asupra imigraţiei pe care acest guvern o subscrie şi pe care responsabilul de guvern este primul care îl semnează", i-a spus Giuseppe Conte într-o intervenţie la Senat colegei Roberta Pinotti. Luigi Di Maio a completat: "Sper să pună nava sub sechestru cât mai curând posibil. Dacă navele ONG-ului nu respectă regulile, trebuie oprite, pentru că expun la risc viaţa migranţilor".

O singură dată, practic, guvernul pare să fie compact. Iar acest lucru se va vedea în discuţia de la Senat de miercuri, când Conte şi Di Maio se vor aşeza lângă Salvini pentru a remarca faptul că deciziile privind nava Diciotti au fost comune şi nu numai la iniţiativa liderului Ligii, potrivit La Stampa.