Niciodată, de 30 de ani de când se luptă să acceadă la vârf, obiectivul nu a părut atât de uşor de atins - singura care merită, puterea supremă, preşedinţia unei ţări care a adulat-o tot atât cât a respins-o. În 30 de ani, Iulia Timoşenko a cunoscut de toate: gloria, eşecul, uitarea, chiar închisoarea timp de trei ani. Înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale din Ucraina de pe 31 martie, ea învie, mai înfloritoare decât într-o victorie., potrivit Le Monde, citat de Rador.
Sondajele au dat-o multă vreme prima, în faţa principalului său rival, actualul preşedinte Petro Poroşenko. Iat-o acum devansată de un nou venit, actorul şi "bufonul" autoproclamat Volodymyr Zelenski, pe care ea îl va înfrunta în al doilea tur de scrutin dacă ajunge acolo. Astfel se prefigurează spectrul din 2010 şi din 2014, când a ajuns de fiecare dată pe poziţia a doua. Dar ea vrea să creadă în steaua ei: de când o emisiune de investigaţii a demonstrat implicarea unor apropiaţi ai dlui Poroşenko în deturnări de comenzi de materiale militare, ea cere destituirea lui.
La 58 de ani, nu e prea târziuu să se reinventeze. S-a terminat cu coada ţărănească care era marca ei, i-a luat locul părul tras cuminte spre spate: cea care a fost eroina "revoluţiei portocalii" din 2004, apoi un prim-ministru vulcanic între 2007 şi 2010, se prezintă acum ca o reformatoare cu măsură. O lideră "europeană" decisă să dărâme sistemul oligarhic corupt care gangrenează Ucraina.
"Prinţesa gazului"
Pentru asta, trebuie să liniştească. Nu provine chiar ea din acest sistem? În anii 1990, tânăra Iulia Timoşenko a devenit, revânzând gaz rusesc Ucrainei, "prinţesa gazului", o femeie de afaceri puternică. "Şi pentru asta, a dat, după cum arată documente judiciare americane, şpăgi uriaşe", aminteşte Daria Kaleniuk, de la Centrul de acţiune contra corupţiei (AntAC). "Ea este un simbol al corupţiei!"
Şi mai grav, episodul contractului de gaze din 2009 continuă s-o urmărească. La vremea aceea prim-ministru, ea a semnat un contract cu Moscova deosebit de nefavorabil pentru Ucraina. Doi ani mai târziu, pro-rusul Viktor Ianukovici urma să determine condamnarea ei din acest motiv la şapte ani de închisoare pentru "abuz de putere". Un pretext pentru o răzbunare politică, evident, dar cazul a fost suficient ca s-o eticheteze pentru totdeauna pe dna Timoşenko: prea uşuratică, prea interesată de piaţa gazelor, chiar dacă nu a fost dovedită vreo îmbogăţire personală. Sau chiar în mâinile lui Vladimir Putin...
Ea însăşi a înţeles, asigură apropiaţii ei - dna Timoşenko nu a mai dat curs cererilor de interviu ale ziarului "Le Monde". Pe 22 februarie, când revoluţia Maidanului, triumfătoare, a scos-o din celula ei de la Harkiv, ea s-a repezit la Kiev. Pe scenă, primirea mulţimii a fost dintre cele mai reci: vremurile se schimbaseră, ea aparţinea trecutului.
Ea ar fi putut renunţa. Ar însemna să cunoaştem prost personajul şi ambiţia ei nemăsurată. Ea este o fiară politică de o brutalitate asumată: în faţa judecătorilor, refuza să se scoale; jurnaliştilor, care îi pun astăzi întrebări deranjante, le rezervă răspunsurile cele mai tăioase. În opinia avocatului ei istoric, Serghei Vlasenko, care este şi deputat al partidului ei Batkivşcina ("Patria"): "În 2011, ea ar fi putut părăsi ţara. Ea ştia că nu va fi judecată corect, toată lumea o presa. Dar ea a vrut să rămână. Asta este ambiţia ei, să se apare până la capăt, pe ea şi ideile ei".
O metodă verificată: populismul
Aşa că Iulia, cum îi spun toţi, a coborât din nou în arenă imediat, cu o metodă verificată: populismul. Atacurile ei împotriva guvernului actual nu se caracterizează prin fineţe: "mafia", "regimul", "exterminarea" prin politici economice care duc la sărăcire. Principalele propuneri: să redeschidă spitale în sate, să salveze uzinele cu orice preţ, să abolească o reformă a sănătăţii unanim salutată totuşi şi, mai ales, să reducă la jumătate preţul gazelor. "În spatele programului ei există un risc real de ruptură cu Fondul Monetar Internaţional [creditorul ţării din 2014] şi tensiuni cu UE, comentează un diplomat european. Din fericire, ea ştie să se înconjoare de oameni rezonabili, şi ea însăşi este tot timpul deschisă la dialog".
A fost văzută mult la Washington în ultimele luni. În 2014, sprijinul american pentru Petro Poroşenko a dezavantajat-o. Ea promite să pună bazele unor viitoare reforme - o mare curăţare şi un "new deal" pentru ţară - în numai 100 de zile, şi să demisioneze dacă nu reuşeşte. Dar în acelaşi timp, promovează o schimbare constituţională care ar face-o de neocolit, atotputernică. Şi unele din propunerile ei rămân vagi, ca asigurările că va readuce pacea în Donbas fără un plan cu adevărat nou.
"Este un populism de un stil nou, un populism al establishmentului, asigură un consilier al preşedintelui Poroşenko. Ea nu vrea să răstoarne nimic, deoarece face parte din sistem". De fapt, presa ucraineană asigură că ea se străduie să-i liniştească pe oligarhi. Ihor Kolomoiski, unul din marii perdanţi ai erei Poroşenko, face parte, se pare, din susţinătorii ei din umbră. "Marea diferenţă între ea şi Poroşenko este că viaţa ei se rezumă la politică", comentează tânărul deputat reformator Serghei Leşcenko. "Pentru ea, banii nu sunt decât un instrument al puterii". Doar că, la începutul lui martie, jurnalişti de investigaţie au exprimat îndoieli serioase privind finanţarea campaniei sale şi în special privind cele 5,2 milioane de euro atribuiţi unor donatori de negăsit.
În climatul de neîncredere extremă faţă de politicieni, care explică în special apariţia actorului Volodymyr Zelenski, ea reuşeşte să nu se scufunde. Discursul ei despre justiţia socială loveşte drept la ţintă în toate regiunile ţării; poziţiile ei naţionaliste îi permit să-l provoace pe preşedinte pe terenul lui predilect. Dar alături de sondaje care îi atribuie 20% din intenţiile de vot, Iulia Timoşenko beneficiază şi de un "rating negativ" dintre cele mai ridicate, 65% dintre alegători care nu ar vota cu niciun preţ cu ea. Nu există motive să i se promită mai mult decât eternul al doilea loc.
