Sondajele de opinie înregistrează scăderea rating-urilor puterii, însă cât de mult se poate da crezare cifrelor furnizate de acestea? Unul dintre ultimele sondaje efectuate de organizaţia neguvernamentală "Levada-Ţentr" (Centrul analitic al lui Iuri Levada), consacrat adevărului şi minciunii, ar putea fi considerat, într-o oarecare măsură, auto-demascator. Cetăţenilor li s-a pus următoarea întrebare: "Ce credeţi, în zilele noastre oamenii vorbesc sincer despre părerea lor despre autorităţi, despre Vladimir Putin, sau ascund ceea ce cred cu adevărat despre asta?" 28% dintre respondenţi au răspuns că majoritatea sau practic toţi, după părerea lor, îşi ascund adevăratele gânduri şi adevărata părere. Nu este prima dată când este efectuat acest sondajul, iar în decurs de un an procentul scepticilor a crescut cu 10%., potrivit Nezavisimaia Gazeta, citată de Rador.
Interpretarea acestor date pare, la prima vedere, categorică: cetăţenii gândesc despre autorităţi şi despre Putin mai rău decât sunt gata să recunoască. Însă în acest caz aproape inevitabil apar următoarele probleme. De exemplu, nu este clar care este momentul în care auto-cenzura ia sfârşit şi omul este sincer faţă de sine însuşi. Se poate presupune că, răspunzând la întrebările sociologilor, cetăţenii continuă să fie făţarnici, să spună neadevărul. Fie că datele sondajelor sunt anonime, de discutat trebuie discutat cu oameni vii. Însă ce se întâmplă, de exemplu, în secţia de votare, unde cetăţeanul rămâne singur cu el însuşi şi cu buletinul de vot? Poate fi sincer în această etapă?
Experienţa electorală americană demonstrează faptul că sunt posibile sinceritatea în secţia de votare şi, totodată, lipsa de sinceritate în afara acesteia. În 1982, la alegerile pentru guvernatorul Californiei, sondajele de opinie şi exit-poll-urile promiteau victoria candidatului de culoare Tomy Bradley. Învingător a ieşit însă adversarul său de culoare albă. În discuţiile purtate cu ceilalţi oameni alegătorii ei voiau să pară progresişti, dar au bifat ca nişte adevăraţi conservatori. Aproximativ acelaşi lucru s-a observat şi în timpul ultimelor alegeri prezidenţiale din SUA. Americanilor parcă le-ar fi fost ruşine, când răspundeau la o întrebare directă, să recunoască că în realitate nu au votat pentru Hillary Clinton, ci pentru Donald Trump.
Până acum în Rusia nu s-a observat nimic de acest gen. Autorităţile nu numai că pur şi simplu obţineau ceea ce le promiteau sondajele de opinie, însă uneori şi depăşeau norma stabilită. Probabil că acest lucru are legătură cu faptul că cetăţenii sunt suspicioşi şi în ceea ce priveşte procedura de vot, nu cred în caracterul secret al scrutinului. Probabil că alegătorii ruşi s-au obişnuit să-şi ascundă în discuţiile purtate cu concetăţenii nu scepticismul în ceea ce priveşte autorităţile ci, dimpotrivă, acceptul personal al faptului că elita aflată la putere nu are alternativă, că ar trebui să conducă ţara în continuare. Cu alte cuvinte, cetăţenii Rusiei vor să pară în afirmaţii mai liberali decât sunt în realitate. Acest lucru îi apropie de americani şi aminteşte de "efectele" lui Bradley şi lui Trump.
În articolul publicat în numărul din 11 februarie a.c. al publicaţiei "Nezavisimaia Gazeta" (articol intitulat "Statul de lungă durată al lui Putin" - n. trad.), Vladislav Surkov a introdus noţiunea de "popor cu structură specifică". Probabil că putem considera că o noţiune sinonimă acestei sintagme este cea de "majoritatea tăcută", noţiune cunoscută de altfel istoricilor şi antropologilor. "Poporul cu structură specifică, este conştient întotdeauna de propria valoare, refractar la sondajele de opinie, la propagandă, la ameninţări şi alte modalităţi de studiere directă şi de influenţare. El devine adesea pe neaşteptate şi târziu conştient de sine, de propria gândire şi de propriile dorinţele. La această conştientizare nu ajung cei care pot să facă într-adevăr ceva", scrie Surkov.
Probabil că pentru cele mai simple sondaje de opinie această structură specifică este cu adevărat de nepătruns. În favoarea lui Putin ar putea dori să voteze 55%, 65%, 75% şi nici pe departe nu este întotdeauna clar ce gânduri, convingeri, deprinderi se ascund în spatele acestor cifre. Însă este posibil ca instrumentele de analiză să devină mai dificile. Dacă cetăţenii Rusiei dau sau nu crezare celor auzite de la alţi concetăţeni de-ai lor referitor la autorităţi poate fi considerat un exemplu de o atare dificultate. Datorită unor astfel de probleme se poate profila acea majoritate care este conştientă de propria valoare şi, în acelaşi timp, este imprevizibilă în propriile reacţii, inclusiv pentru autorităţi, care simt, chipurile, această profunzime mai bine decât adversarii lor. (traducere Rador)
