Majoritatea episcopilor italieni se disting prin criticile aduse guvernului. Aşa cum se vede, adversarul vizat de episcopatul italian nu este atât majoritatea coordonată de profesorul Giuseppe Conte - care prezintă diferenţierile pe care le cunoaştem, cum ar fi, de exemplu, polemicile privind abordarea problemelor ridicate de migranţii Sea Watch - ci populismul sub toate aspectele sale, scrie Il Giornale, citat de Rador.

Papa FranciscFoto: Pinterest

Până şi Papa, vorbind în faţa corpului diplomatic acreditat la Sfântul Scaun, i-a avertizat pe cei care lucrează în domeniul relaţiilor internaţionale, explicându-le că egoismul instanţelor naţionaliste subminează multilateralismul. Dar, mutându-ne în zona Vişegrad, observăm imediat că lucurile cu adevărat importante pentru episcopii italieni nu sunt împărtăşite şi de alţi episcopi.

Biserica maghiară este aplatizată de Viktor Orbán. Arhiepiscopul Kocsis a declarat chiar în public că migranţii ar trebui ajutaţi la ei acasă. Şi nu fusese invitat la un miting de partid. Episcopatul polonez este cel mai tradiţionalist dintre toate. Ar trebui să se ţină cont de toate situaţiile în care episcopii cu misiuni în Polonia au fost atacaţi de progresişti declaraţi din cauza faptului că au organizat şi susţinut ''rozariul la frontieră" - o acţiune care şi-ar fi dorit să ferească Europa de criza de identitate şi de deschiderile în faţa fluxurilor de migranţi.

Acelaşi discurs este valabil şi pentru Republica Cehă, unde cardinalul Dominik Duka nu este acceptat de cei ce cred că Biserica Catolică nu poate lua poziţii atât de restrictive în ceea ce privește gestionarea migraţiei. Ce se întâmplă în est? Pentru cei mai entuziaşti, asistăm la o renaştere a adevăratului catolicism. Acel catolicism interesat de problemele spirituale, de mântuirea sufletului şi care atribuie executivelor responsabilitatea afacerilor "lumerşti". Atunci când a fost vorba ca guvernele naţionale să fie apărate de nemulţumiri (şi sancţiuni), episcopii din Ungaria, Polonia și Republica Cehă au luat atitudine. Ca şi cum ar fi vrut să demonstreze că anti-modernismul şi suveranismul teritorial sunt ceva similar.

În Italia în schimb, se observă cu totul altceva. Politicile lui Matteo Salvini nu au primit aprobarea episcopilor. Există o parte a Episcopiei, în special în rândul înalţilor prelaţi, care urmăeşte cu interes faptul că Liga pledează pentru viaţă, numai că, în Italia, nu există sincronizarea din estul Europei. Dominik Duka, arhiepiscopul Pragăi, a mers atât de departe încât a contestat viziunea lui Bergoglio privind primirea migranţilor.

În cazul în care episcopii de la Răsărit au îmbrăţişat cauza suveranistă, cei italieni se gândesc la posibila crearea a unui partid antipopulist.