​​Negocierile de pace purtate de ONU cu delegații ale guvernului Yemenului și ale rebelilor houthi au loc la castelul Johannesbergs din afara Stockholmului. Negocierile au rolul de a facilita discuții informale în cursul acestei săptămâni, relatează BBC.

HotNews.roFoto: Hotnews

Războiul din Yemen a cauzat cea mai mare criză umanitară din lume în perioada recentă.

Mii de oameni au murit în luptă și milioane au fost condamnate la foamete.

Negocierile au fost reluate pentru prima oară din 2016. Ultima tentativă în acest sens a luat sfârșit în septembrie 2016, când reprezentanții houthi nu s-au înfățișat la Geneva.

Ce se va întâmpla?

Negociatorii ONU nu se așteaptă ca aceste discuții să facă minuni în cazul Yemen. Corespondenții spun că preocuparea imediată a ONu este prevenirea unui conflict deschis pentru portul Mării Roșii, Hudaydah, care este controlat în prezent de rebeli și unde mii de civili sunt prinși.

ONU speră, de asemenea, să furnizeze un cadru pentru discuțiile privind o soluție politică viitoare în Yemen.

Oficialii au declarat că discuțiile - care sunt așteptate să dureze o săptămână - vor fi informale, prin intermediul grupurilor de lucru.