Liberalii europeni au transmis un mesaj lui Viktor Orbán, scris pe un uriaş panou mobil. Panoul publicitar, montat pe un autocamion, va apărea în cele mai importante locuri din Bruxelles, ca răspuns la evoluţia situaţiei din Ungaria şi la campaniile mass-mediei din cercul Guvernului ungar, potrivit Rador.

Campanie anti OrbanFoto: Hungary Today

Panoul a fost amplasat în cursul dimineţii în Piaţa din faţa sediului Parlamentului European, de unde autocamionul cu panoul va merge la sediul Partidului Popular European, al cărui membru este şi FIDESZ, după care urmează deplasarea la clădirea Ambasadei Ungariei, precum şi la sediile Consiliului European şi al Comisiei Europene. Potrivit informaţiilor oficiale, această acţiune a costat aproximativ 1.500 de euro. Autocamionul va ajunge şi în Ungaria.

Pe panoul publicitar se poate vedea portretul lui Viktor Orbán, însoţit de un text scris în limba engleză: "Mai întâi pune în buzunar banii noştri, după care vrea să distrugă Europa". Pe cealaltă parte a panoului mesajul este scris în limba maghiară: "La început a vrut doar banii noştri. Acum miza este unitatea Europei!".

Despre această acţiune preşedintele Grupului ALDE (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa), Guy Verhofstadt, i-a informat pe colegii săi printr-o scrisoare, iar potrivit unei variante neconfirmate a acestei scrisori, "grupul ALDE s-a săturat de atacurile lansate în Ungaria împotriva valorilor fundamentale ale UE şi de campaniile mass-mediei ungare finanţate din banii publici şi lansate împotriva comunităţii europene. Prin urmare, Grupul ALDE astfel răspund Guvernului de la Budapesta".

Verhofstadt a declarat în cadrul unei scurte conferinţe de presă că "singurul lucru care îi place premierului Ungariei în Uniunea Europeană sunt banii, însă nici nu se gândeşte la respectarea valorilor comune." Banii contribuabililor europeni sunt folosiţi de Viktor Orbán pentru edificarea unui "stat iliberal corupt", precum şi pentru instigarea cetăţenilor împotriva UE", a subliniat Verhofstadt, care a adăugat: "Este cazul să reacţionăm; Europa a fost până acum pasivă faţă de atacurile deosebit de agresive lansate în Ungaria împotriva democraţiei liberale", a subliniat preşedintele grupului ALDE în PE.

Potrivit unor informaţii de presă, această campanie a fost programată pentru a avea loc în preajma Congresului Partidului Popular European, care va fi organizat în perioada 7-8 noiembrie la Helsinki, în Finlanda.

*

Manfred Weber - Excluderea FIDESZ din Partidul Popular European nu se află pe ordinea de zi

"Excluderea FIDESZ din Partidul Popular European (PPE) nu se află pe ordinea de zi", a subliniat, în cadrul unei declaraţii acordate marţi, unui post de radio din Praga, preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European, candidatul PPE la preşedinţia Comisiei Europene, Manfred Weber.

"Excluderea FIDESZ din PPE nu a fost solicitată de nici un partid membru al Grupului PPE. Această chestiune nu este de actualitate", a declarat Weber într-un interviu care a fost difuzat marţi de radioul public ceh (CRo).

Politicianul german a mai precizat că "PPE nu este locul unde drepturile fundamentale ale omului pot fi puse sub semnul întrebării şi de aceea a sprijinit propunerea Parlamentului European cu privire la demararea procedurii de infringement împotriva Ungariei". "De asemenea, este clar că în calitate de membru al acestui grup politic, Viktor Orbán trebuie să respecte drepturile fundamentale ale omului şi principiile fundamentale. În acest sens vom exercita o presiune asupra sa", a adăugat europarlamentarul bavarez.