Invectivele curg; Comisia de la Bruxelles rămane pe poziţii. "Noi trebuie să evităm ca Italia să ceară condiţii speciale, ceea ce ar duce la sfârşitul euro dacă ele ar fi acordate tuturor", avertizase Jean-Claude Juncker, preşedintele instituţiei, luni, 1 octombrie, la patru zile după anunţul unui acord între Mişcarea 5 stele (M5S, "antisistem") şi Liga (extrema dreaptă) urmărind să lase să crească deficitul public italian la 2,4% din PIB între 2019 şi 2021 - departe de 0,8% cât spera Bruxellesul începând de anul viitor, potrivit Le Monde, citat de Rador.
Răspunsul viceprim-ministrului Matteo Salvini n-a întârziat. "Vorbesc cu persoane treze care nu fac comparaţii nemergând drept", a răspuns el marţi, atacându-l pe dl Juncker în legătură cu pretinsa lui înclinaţie spre băutură.
Comisia ştie că are o mare problemă cu Italia, a treia economie a zonei euro, ţară fondatoare a Uniunii, şi al cărei guvern dă impresia nu numai că nu vrea să respecte regulile pactului de stabilitate şi creştere, dar şi că de fapt caută un conflict cu "Bruxellesul" şi cu "pieţele" financiare, reprezentanţi patentaţi ai "sistemului".
"Deschis la dialog"
Nu se pune totuşi problema adoptării unei poziţii conciliante. Comisarul european pentru economie, Pierre Moscovici, declarase de vineri că în faza actuală bugetul italian pare "în afara regulilor". Colegul lui leton Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei, a întărit ideea marţi explicând că executivul european rămâne "deschis la dialog" cu Italia, subliniind că "ceea ce vedem deocamdată nu pare compatibil cu pactul de stabilitate şi creştere".
Făcând presiuni asupra coaliţiei de la Roma pentru ca proiectul ei de buget pe 2019 să fie revizuit, Comisia urmăreşte cel puţin două obiective şi trimite tot atâtea mesaje actorilor financiari. Ea ţine să fie respectat pactul de stabilitate şi creştere, o lege comună foarte contestată, dar şi considerată singurul instrument de convergenţă a economiilor din zona euro. Ea vrea de asemenea să apere stabilitatea zonei euro, care ar putea suferi de o pierdere de încredere a investitorilor în datoria italiană.
Să aducă la raţiune un guvern care o sfidează fără a provoca o criză politică cu Roma şi împiedicând o criză financiară... Pentru Comisia Juncker, care este totuşi călită în furtuni, manevrarea în cazul Italiei se anunţă excesiv de delicată.
