"Ungaria nu va fi niciodată o ţară de imigranţi, vom proteja mereu siguranţa poporului maghiar", a afirmat ministrul de externe maghiar Peter Szijjarto în faţa Consiliului ONU pentru drepturile omului de la Geneva, acuzând ONU că ar fi "răspândit minciuni" despre politica de migraţie din ţara sa, potrivit Il Giornale, citat de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Este evident că oficialii ONU care răspândesc minciuni despre Ungaria sunt părtinitori şi în favoarea migraţiei'', a declarat ministrul maghiar de externe reiterând că Budapesta "nu va permite niciodată nici măcar unui singur imigrant ilegal să intre în ţară". Între timp, Pal Volner, secretar de stat la Ministerul de Justiţie, a confirmat pentru agenția de presă Mti că legea care pedepseşte orice persoană care îi ajută pe migranţi nu va fi retrasă. ''Această lege apără ţara noastră şi Europa'', susţine Volner. Comisia Europeană a deschis o procedură de încălcare a dreptului comunitar împotriva pachetul de legi care prevede pedeapsa de până la un an de închisoare pentru cei care favorizează imigrația ilegală, chiar prin găzduirea migranţilor în propria casă. Obiectivul Parlamentului maghiar, care a adoptat o lege prin care introduce o taxă suplimentară de 25 % ONG-urilor care "sprijină imigrația ilegală," este cel de a preveni modificarea structurii etnice a populaţiei "prin intermediul unei voinţe externe".

Miercurea trecută, Parlamentul european a votat activarea articolul 7 din Tratatul de la Lisabona împotriva Ungariei în calitate de ţară care nu respectă standardele comunitare. Următorul Consiliul European va decide dacă şi ce tip de sancţiuni va impune guvernului de la Budapesta, printr-un mecanism de vot care prevede unanimitatea.