Care este starea actuală a UE? Este o întrebare la care Jean-Claude Juncker nu poate răspunde decât indirect atunci când, în cursul acestei dimineţi, îşi va rosti anualul discurs politic. S-ar putea ca acesta să fie ultimul discurs "înflorit" al preşedintelui Comisiei Europene cu privire la Starea Uniunii. Cum mandatul i se încheie anul viitor, evident că există nişte limite în privinţa lucrurilor ce pot fi făcute. Dar oficialii de la Bruxelles afirmă că încă nu a sosit timpul să i se spună "Adio, Juncker", potrivit Financial Times, citat de Rador.

Jean-Claude JunckerFoto: en.kremlin.ru

"Nu e momentul unui testament. E ca un poem scris de Juncker", a declarat un înalt oficial din UE.

Să ne aşteptăm la un discurs pe măsura lui Juncker, adică la unul mare despre lucruri mari. Iniţiativele pe tema migraţiei, securităţii şi politicii externe vor fi dezvăluite pentru a demonstra că comisia încă lucrează şi că este gata să îi învingă pe populiştii anti-UE.

Într-un discurs care durează mai puţin de o oră, vor fi înaintate 18 idei noi, iar multe dintre ele îi vizează direct pe criticii anti-UE.

Să se protejeze graniţele împotriva migraţiei ilegale? Dl Juncker va propune o puternică pază de frontieră formată din 10.000 de oameni, cu atribuţii noi. Influenţa rusă? Partidele politice ar putea fi sancţionate dacă folosesc în mod fraudulos datele alegătorilor, astfel încât integritatea alegerilor este asigurată. Suveranitatea? Dl Juncker va spune că redă puterea la nivel naţional doar dacă gestul e justificat ("în subsidiar", după cum se spune în jargonul EU). Marele exemplu este "redarea controlului" în privinţa schimbării orei de vară.

Un ambiţios acord comercial între UE şi Africa, internaţionalizarea monedei euro şi măsurile împotriva spălării banilor vor figura şi ele în discurs. În privinţa Brexitului, "trebuie să avem un divorţ ordonat", adaugă acelaşi oficial. Nu va mai exista nimic din vechea formulă intimă care se termina cu "dar vrem să rămânem prieteni".

Echipa lui Juncker va reînvia totodată vechile visuri preferate, legate de conexiunea instituţională. Cea mai importantă este mult discutata idee a folosirii votului majoritar - şi nu a celui în unanimitate - în probleme legate de politica externă pentru a împiedica vreo ţară să abată UE de la frontul comun pe tema marilor probleme geopolitice.

De obicei, va fi vorba despre o pirotehnie legislativă europeană îndeajuns de capabilă să stăpânească bulboanele UE. Dar în acest an, o serie de evenimente dramatice de la Strasbourg au dus la cu totul altceva. Europarlamentarii sunt angajaţi în dispute cât se poate de publice cu Viktor Orbán, aşa-zisul naţionalist iliberal care conduce Ungaria. Un vot va avea loc la doar câteva ore după ce dl Juncker se va aşeza pe scaun, primul prin care Parlamentul European recomandă o procedură disciplinară prevăzută în Articolul 7 împotriva unei ţări membre în care statul de drept s-ar afla în pericol.

Până şi propria familie politică a dlui Orbán - Partidul Popular European, de centru-dreapta, al lui Juncker, al Angelei Merkel şi al lui Sebastian Kurz - pare gata să îl cenzureze pentru nerespectarea principiilor europene.

Şi totuşi, dl Juncker nu va pomeni numele dlui Orbán atunci când va vorbi despre respectarea principiilor democraţiei liberale. Va fi clar la cine se referă dl Juncker, dar o atare omisiune ar putea totuşi părea o neglijenţă într-o zi ca asta.

"Dacă vreţi să ştiţi care este starea reală a uniunii, n-o veţi găsi în discursul lui Juncker", se plângea un oficial din parlament. "Europarlamentarii invocă pentru prima oară Articolul 7 împotriva unui stat membru.

Asta e adevărata stare a uniunii de astăzi".

Orbán judecat

Marţi, atunci când a sosit la Strasbourg, aliaţii i-au spus problematicului premier al Ungariei să se potolească. N-a mers. În cursul dezbaterilor pe tema situaţiei statului de drept din ţara sa, Viktor Orbán s-a arătat dur şi deloc dispus să facă compromisuri. Rezultatul? Parlamentarii din familia sa de centru-dreapta vor vota în masă sancţionarea guvernului său din cauza subminării statului de drept.