Cel puţin 22 de copii şi patru femei au fost ucişi într-un raid aerian efectuat în Yemen de coaliţia internaţională condusă de Arabia Saudită, acuză Mark Lowcock, secretar general ONU pentru Afaceri umanitare, citat de site-ul cotidianului Le Figaro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Alţi patru copii au fost ucişi într-un bombardament separat, efectuat în regiunea yemenită Al-Duraihimi, a spus Mark Lowcock.

La rândul său, oraganizaţia umanitară Human Rights Watch a acuzat coaliţia condusă de Arabia Saudită care atacă insurgenţii huthi din Yemen că nu investighează adecvat acuzaţiile privind crime de război. "Investigatorii fac doar puţin mai mult decât să ascundă crimele de război", a afirmat, potrivit BBC, Sarah Leah Whitson, un reprezentant al HRW, potrivit Mediafax.