„Dacă are loc o explozie sau un incendiu pe undeva, Steve e probabil prin apropiere, cu niște chibrituri”, spunea cândva (admirativ) despre Steve Bannon un fost angajat de la Breitbart News. Deci nu ar trebui să fie deloc surprinzător că dl Bannon, fost strateg șef de campanie al lui Donald Trump, a sosit în Europa, scrie New York Times, citat de Rador.
La sfârșitul lui iulie, dl Bannon, expertul politic american, și-a anunțat intenția de a fonda „Mișcarea”, o fundație care, speră el, va uni partidele de extrema dreaptă ale Europei în vederea alegerilor pentru Parlamentul European din mai 2019. Va avea el impactul pe care și-l dorește?
După cum scrie Joshua Green în cartea sa despre dl Bannon, „Devil’s Bargain” [Tranzacția Diavolului], dl Bannon credea sincer că populismul de dreapta în stil Tea Party [curent politic american ultraconservator - n.trad.] este un fenomen global. Mai mult, după cum spunea el însuși la o conferință care a avut loc la Budapesta în mai, „Brexit a fost o prevestire a victoriei lui Trump din 2016, iar revolta populistă naționalistă este în Europa aproximativ cu un an înaintea celei din SUA.”
Dar motivele pentru care dl Bannon a ales să-și mute atenția asupra Europei sunt mai puțin importante decât cine este marele său aliat pe continent: premierul Viktor Orban al Ungariei. Dacă i-ați urmărit îndeaproape discursurile dlui Bannon în ultimele luni (cum am făcut-o eu), este ușor să ajungi la concluzia că liderul ungar de extrema dreaptă este cel pe care provocatorul populist american nu numai că-l admiră, dar caută totodată să-l și ajute. Dl Bannon l-a numit pe dl Orban „Trump înainte de Trump”.
Dl Orban, în ce-l privește, caută să fie la fel de transformator și de perturbator ca președintele american și speră că alegerile europene din 2019 îl vor ajuta să construiască o majoritate în Parlamentul European, astfel încât, în propriile sale cuvinte, „să-i facem cu mâna nu numai democrației liberale și sistemului liberal non-democratic care a fost construit pe fundațiile ei, ci și întregii elite de la '68”.
Noua fundație a dlui Bannon se angajează să ofere sprijin în privința programelor, sondajelor și strategiilor tuturor partidelor eurosceptice de pe continent. Este fix lucrul pentru care dl Orban și-a asumat responsabilitatea în ultimii ani. Începând din 2015, guvernul ungar efectuează cu regularitate sondaje de opinie într-o duzină de țări europene, iar dl Orban a făcut activ campanie (cu rezultate mixte) pentru aliații săi de dreapta din țări precum Slovenia și Macedonia.
Există multe similitudini între consultantul american transformat în ideolog și liberalul ungar transformat în ultraconservator. Amândoi au o mentalitate misionară; ambii sunt interesați de idei; ambii sunt obsedați de ceea ce consideră ei a fi criza spirituală a Occidentului; niciunuia dintre ei nu-i lipsește încrederea de sine sau ambiția.
Ceea ce-i unește cu adevărat pe dl Bannon și dl Orban nu este numai faptul că ei văd Uniunea Europeană ca pe un inamic ce trebuie anihilat, ci și credința lor comună că revolta populistă poate și trebuie să fie o revoluție culturală. La o săptămână după ce dl Bannon își anunțase planurile privind Mișcarea, dl Orban declara că alegătorii i-au conferit un „mandat pentru a clădi o nouă eră”, iar „o eră este o realitate culturală specială și caracteristică”. Mentorul politic al dlui Bannon, publicistul de extrema dreaptă Andrew Breitbart, insista și el în mod similar asupra ideii că „politica derivă din cultură”.
Dacă afinitatea ideologică și admirația reciprocă sunt importante, ele nu sunt și suficiente pentru a explica această axă americano-ungară. Există și rațiuni pur tactice. Din perspectiva dlui Orban, dl Bannon are multe de oferit:
În primul rând, dl Bannon îl poate ajuta pe dl Orban să convingă populiștii vest-europeni că nu este nimic în neregulă dacă premierul unei mici țări est-europene devine liderul informal al mișcării lor. Susținerea dlui Bannon îl poate încorona pe dl Orban drept omul dlui Trump în Europa.
În al doilea rând, prezența dlui Bannon poate pune la adăpost extrema dreaptă europeană de suspiciunea că euroscepticii nu sunt altceva decât marionetele lui Vladimir Putin și un instrument al Kremlinului, conceput pentru a distruge UE. Nu e preferabil pentru extrema dreaptă europeană să fie asociată cu un radical american decât cu președintele rus?
În al treilea rând, talentul dlui Bannon în materie de campanii electorale și experiența lui în a purta un război cu presa așa-zis consacrată ar putea fi foarte utile. Conform unui sondaj recent realizat de Pew, neîncrederea în presa consacrată este o trăsătură distinctă a alegătorului populist european. Nimeni nu știe la fel de bine ca dl Bannon cum să exacerbeze această neîncredere.
În fine, dl Orban intenționează să transforme alegerile europene din 2019 într-un referendum cu privire la imigrație și islam - două subiecte care-i interesează foarte mult pe numeroși alegători conservatori. Dar s-ar putea ca acest lucru să nu fie chiar atât de ușor. În ultimul an fluxul imigranților a scăzut drastic în Europa, iar majoritatea partidelor tradiționale de dreapta - ba chiar și unele de stânga - au adoptat o versiune mai blândă a politicii granițelor închise revendicate de statele central-europene. Prin urmare, dl Orban are nevoie ca dl Bannon să le explice europenilor că numai extrema dreaptă înțelege chestiunea imigrației.
Va funcționa ceva din toate acestea?
Unificarea extremei drepte europene s-ar putea dovedi o sarcină imposibilă. Deși partidele anti-establishment de pe întreg continentul împărtășesc sentimente similare cu privire la chestiuni precum imigrația, UE sau căsătoriile homosexuale, naționaliștii sunt greu de unit când vine vorba de detalii programatice.
Mai mult chiar, inițiativa europeană a dlui Bannon creează deja dezbinare în loc de unitate în rândurile extremei drepte. Jérôme Rivière, un lider al Partidului Adunarea Națională [fostul Front Național - n.trad.] din Franța, a exprimat surprinderea și aversiunea multor alți lideri vest-europeni ai extremei drepte. „Respingem orice fel de entitate supranațională și nu participăm la crearea a nimic împreună cu Bannon”, a declarat el. Alexander Gauland, lider al partidului de extrema dreaptă Alternativă pentru Germania, este la fel de sceptic. „Eu nu văd nici un fel de mare oportunitate de cooperare”, a declarat dl Gauland. „Nu ne aflăm în America.” O parte a problemei ar putea fi faptul că președintele Trump este extrem de nepopular în Europa, astfel încât până și mulți reprezentanți ai dreptei naționaliste nu suportă să fie asociați cu el.
Cei doi aliați greșesc totodată și în evaluarea lor conform căreia alegerile europene ar putea constitui punctul de rupere al proiectului european. Deși euroscepticii au evoluat peste așteptări la anterioarele alegeri europene, sondaje recente arată că în multe țări ascensiunea populismului a dus la o mobilizare pro-UE. De data aceasta, în sfârșit, e mai probabil ca susținătorii UE să se prezinte la vot, iar nu adversarii ei.
Dacă dl Orban își mizează viitorul pe strategia Bannon, el ar face bine să-și aducă aminte că dl Bannon nu câștigă întotdeauna. La alegerile speciale pentru Senat din Alabama din 2017, dl Bannon l-a susținut pe candidatul extremei drepte, Roy Moore - care a pierdut într-una dintre cele mai stabile circumscripții republicane imaginabile. Și se poate presupune că dl Bannon înțelege chiar mai puțin particularitățile politice ale Europei decât le înțelege pe cele ale Sudului Profund. Oricât de straniu ar putea să pară, pro-europenii au motive întemeiate de a-l primi cu brațele deschise pe dl Bannon pe continentul lor.
Articol de Ivan Krastev (președinte al Centrului pentru Strategii Liberale din Sofia, membru permanent al Institutului de Științe Umaniste din Viena și editorialist colaborator la New York Times)
preluare Rador.
14
9
