Investiţia făcută la Debrecen de către producătorul german de automobile BMW dovedeşte că relaţiile germano-ungare sunt solide şi de perspectivă - a declarat Gergely Gulyás, ministrul aflat la conducerea Cancelariei premierului ungar, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Budapesta, potrivit MTI, citată de Rador.

BMW va deschide o uzina la DebretinFoto: BMW

Ministrul a comunicat că suprafaţa de 400 de hectare, necesară investiţiei, valorează un miliard de forinţi (aprox. 14,4 milioane de lei), dar volumul investiţiei este de un miliard de euro (aprox. 4,66 de miliarde de lei); deci valorificarea într-un alt mod a respectivului teren agricol nu ar fi atât de rentabilă şi, în plus, investiţia creează un număr foarte mare de locuri de muncă.

Domnia sa a punctat că şi planurile de dezvoltare a municipiului Debrecen pot trece într-o eră nouă. Prin această investiţie, şi cel de-al treilea producător important german de automobile de clasă premium va fi prezent în Ungaria; în plus, după partea vestică şi centrală a ţării, şi estul Ungariei va beneficia de o investiţie de anvergură în industria de automobile – a afirmat Gergely Gulyás. Ministrul a precizat că vor fi create în jur de o mie de locuri de muncă.

Răspunzând la o întrebare, Gulyás a menţionat că sumele cu care va contribui statul ungar nu au fost totalizate încă, dar se estimează că totalul depăşește zece miliarde de forinţi (aprox. 144 de milioane de lei). Facilităţile oferite investitorului sunt identice cu cele acordate celorlalţi investitori – a afirmat ministrul.

În opinia lui Gergely Gulyás, şi relaţiile politice germano-ungare trebuie consolidate, strângerea relaţiilor bilaterale reprezentând un interes reciproc, acesta fiind şi motivul pentru care premierul ungar, Viktor Orbán, s-a aflat în vizită oficială în capitala germană – a reiterat conducătorul Cancelariei, adăugând că şi domnia sa va pleca la Berlin în data de 29 august.

Ministrul a relatat: conform unor estimări precaute, numărul angajaţilor din administraţia publică centrală s-ar putea reduce cu 15-20%, data-ţintă fiind 1 ianuarie 2019. Gergely Gulyás a explicat: efectivul total al angajaţilor din ministere şi din instituţiile auxiliare se ridică astăzi la 14 mii de persoane, dar acest număr poate fi redus. Măsura preconizată nu are în vedere în primul rând reducerea cheltuielilor, ci eliminarea paralelismelor din sistem, deoarece dezvoltările şi tehnica digitală permit îndeplinirea aceloraşi sarcini cu un număr mai mic de funcţionari. Conducătorul Cancelariei a subliniat: obiectivul este o administraţie centrală eficientă, rapidă şi ieftină. Domnia sa a opinat că este justificată o analiză în privinţa numărului funcţionarilor şi a sarcinilor pe care aceştia le îndeplinesc pentru a elimina posturile devenite inutile. Totodată, măsura va permite şi o majorare a salariilor pe baza performanţelor – a arătat Gergely Gulyás.