Sora Cristina, în vârstă de 41 de ani, a ajuns în Coreea de Sud ca misionar în 2007. Înainde de a ajunge pe insula Jeju, în decembrie, ea a ajutat migranții și expații care locuiau în Gury și Anyang din provincia Gyeonggi, informează The Korea Herald.
Au trecut mai multe luni de când a ajuns pe insula Jeju și este cea mai ocupată perioadă din viața ei. Ziua nu are destule ore pentru ca ea să reușească se ocupe de cererile care vin neîntrerupt, a spus sora Cristina, într-un interviu pentru The Korea Herald.
Fluxul fără precedent al solicitanților de azil din Yemen în Jeju a devenit o problemă controversată în Coreea de Sud, având în vedere că sunt mulți care își exprimă îngrijorarea și temerile față de vizitatorii neașteptați. Sora Cristina spune că diferențele de naționalitate, rasă și religie nu contează pentru că „ei sunt oameni, înainte de orice altceva”.
„Există oameni care sunt împotriva solicitanților de azil din Yemen care stau pe insulă aici și acest lucru este de înțeles. Totuși, acești oameni au amintiri dureroase și dacă ne deschidem mințile puțin, eu cred că vor fi mai puține conflicte și probleme”, a spus ea.
Înainte de a veni pe insula Jeju, sora Cristina a lucrat în Guri și Ansan pentru un an și, respectiv, 7 ani, la un adăpost special pentru a ajuta familiile migrante și femeile căsătorite imigrante. Problemele cu care s-a întâlnit frecvent sunt legate de violența domestică a soțiilor născute în străinătate sau discriminarea copiilor în școli și în societate.
Din experiența trecută, sora Cristina a realizat că această categorie a familiilor „damunhwa” sau multiculturale reprezintă sursa discriminării, exact opusul a ceea ce s-a dorit inițial.
Termenul „damunhwa” sau multicultural a fost pentru prima dată introdus în 2008. A fost prima încercare a guvernului de a oferi o bază legală și suport migranților și expaților din țară. Multe instituții și proiecte au nume care includ termenul „damunhwa”.
Acum lumea are impresia că termenul se referă la un grup minoritar, a spus ea. În plus, la început politicile s-au focusat pe oferirea suportului material și financiar familiilor migrante, dar de asemenea au dat impresia că familiile multiculturale sunt nevoiașe și inferioare. Ca rezultat, mulți coreeni cred că familiile „damunhwa” sunt din țări sărace, a mai arătat călugărița.
„Și în România sunt străini, dar nu avem un cuvât specific care să-i descrie pe cei din ale țări, precum „damunhwa”. De multe ori, aici se pare că oamenii înțeleg termenul ca diferit sau greșit”, a mai arătat Cristina.
Politicile au, de asemenea, defecte. A fost foarte ciudat pentru sora Cristina să vadă locuri de parcare destinate celor străini. Locurile de parcare aveau „damunhwa” scris cu litere albe mari, similar cu cele pentru persoanele cu handicap.
Plecând din țară la 8.000 kilometri depărtare, singură, pentru a ajuta oameni este o decizie dificilă, arată publicația coreeană. Totuși, sora Cristina a luat ceea ce unii ar gândi că este o decizie dificlă, cu credința ei înrădăcinată în Dumnezeu.
Ea s-a născut într-o familie catolică în 1977, când regimul comunist a oprimat religia. Până guvernarea comunistă s-a încheiat oficial în 1989, mulți preoți și călugărițe au fost forțați să păsărească mănăstirile sau să se confrunte cu violențe, a spus sora Cristina.
Conform declarațiilor ei, la vârsta de 9 ani a fost într-o biserică catolică din București unde a fost captivată de obiceiuri și atunci și-a dorit să devină călugăriță. Când a împlinit 19 ani a ajuns în Australia unde s-a alăturat unei misiuni. După 10 ani, ea a fost trimisă în Coreea de Sud.
Vorbind fluent coreeana, în timpul interviului, a mărturisit că se simte ca o străină când ajunge în România. Ea revine în țară o dată la 3-4 ani pentru câteva luni. Deși mulți misionari se întorc în țările natale după ceva ani, ea a spus că nu plănuiește să revină în România.
„Coreenii sunt, în general, oameni calzi. Simt că Dumnezeu este tot timpul aici să se uite la oameni și cred că voi sta aici până când Dumnezeu va dori”, a mai spus sora Cristina.
0
4
