Argentina cere Moscovei și Beijingului arestarea unui fost ministru de Externe iranian

de     HotNews.ro
Vineri, 13 iulie 2018, 8:28 Actualitate | Internaţional


Argentina a cerut Rusiei să-l aresteze pe fostul ministru iranian de Externe Ali Akbar Velayati, în vederea extrădării sale pentru a fi judecat în legătură cu atentatul din 1994 de la Buenos Aires, soldat cu 85 de morţi, relatează AFP, citată de Agerpres.

Ministerul de Externe argentinian a transmis ieri o solicitare similară şi Chinei, unde Velayati era aşteptat astăzi împreună cu preşedintele Hassan Rouhani, după încheierea vizitei în Rusia. 

În acest turneu, fostul ministru de Externe îl însoţeşte pe preşedintele iranian în calitate de consilier special.  

Velayati era ministru de Externe când a avut loc atentatul împotriva centrului evreiesc AMIA din Buenos Aires, soldat cu 85 de morţi şi 300 de răniţi, cel mai grav din istoria Argentinei, ţară care găzduieşte cea mai importantă comunitate evreiască din America Latină. 

Fostul ministru este acuzat de justiţia argentiniană că a fost "autor intelectual" al atentatului, alături de alţi presupuşi instigatori.  

"Argentina aşteaptă un răspuns din partea autorităţilor ruse, în cadrul tratatului de extrădare dintre cele două ţări", a menţionat MAE argentinian.  
Spre deosebire de alţi acuzaţi, Velayati nu face obiectul niciunui mandat de arestare internaţional, iar extrădarea sa nu poate fi solicitată decât în cursul deplasărilor sale în străinătate.  

O situaţie similară a provocat în 2011 o criză diplomatică între Argentina şi Bolivia. 

Argentina a cerut atunci extrădarea ministrului iranian al Apărării din acea vreme, Ahmad Vihidi, aflat în vizită în Bolivia. Autoritățile boliviene au decis în final să-i scurteze acestuia vizita şi au cerut scuze Argentinei.


Citeste mai multe despre   


















658 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version