Universitatea Central Europeană (CEU - Central European University) din Ungaria, fondată de omul de afaceri George Soros, a comunicat marţi că va recruta ca de obicei studenţi pentru anul academic 2019-2020 şi a cerut ca guvernul ungar să recunoască oficial că respectă legea, scrie News.ro citând Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

CEU, care oferă cursuri în engleză şi este considerată printre facultăţile de top din Ungaria, a fost criticată de guvernul ungar care susţine că operează fără să respecte în totalitate legea.

Universitatea este localizată în Budapesta dar şi-a obţinut acreditarea în New York. O schimbare a legii educaţiei de anul trecut nu mai permite universităţilor înregistrate în străinătate să funcţioneze dacă nu oferă cursuri în ţara lor de origine.

Decizia a fost întâmpinată de proteste stradale şi critica comunităţii internaţionale.

CEU susţine că îndeplineşte condiţiile guvernului ungar oferind cursuri în ţara de origine printr-un program efectuat împreună cu Facultatea Bard în New York.

Rectorul CEU, Michael Ignatieff, a declarat că dacă, totuşi, CEU va fi dată afară din Budapesta, se va muta în Austria. Consiliul de conducere a autorizat deja construirea unui nou campus în Viena.