Directorul WFP (World Food Programme, Programul Alimentar Mondial) Jakob Kern a declarat că regimul de la Damasc încă nu permite accesul reprezentanţilor ONU în Ghouta de Est, unde aproximativ 200.000 de civili au nevoie de ajutoare, potrivit Rador.

Programul Alimentar Mondial (WFP) al Naţiunilor Unite a anunţat că deşi s-a încheiat asediul în regiunea Ghouta de Est, regimul Assad nu permite accesul reprezentanţilor ONU. În Ghouta de Est, aproximativ 200.000 de civili au nevoie de ajutoare.

Într-o conferinţă de presă organizată la sediul ONU de la Geneva, directorul WFP pentru Siria, Jakob Kern, a avertizat că în urma unui eventual atac asupra localităţii Idlib, unde trăiesc milioane de sirieni, s-ar putea înregistra efecte mult mai dezastruoase decât la Alep, Raqqa sau Ghouta de Est.

Amintind că la Idlib se adăpostesc civili dislocaţi din diverse regiuni, Kern a precizat că "Dacă luăm în calcul suprafaţa şi populaţia regiunii, un eventual atac care s-ar produce aici ar genera un dezastru şi mai mare". Kern a subliniat că trebuie instaurată cât mai curând pacea în ţară şi a arătat că "Oamenii s-au săturat deja de războiul care durează de şapte ani în Siria. Sirienii doresc pacea şi să revină la vieţile lor normale".

Referindu-se la situaţia din Ghouta de Est, regiune pe care regimul Assad a cucerit-o în urmă cu aproximativ două săptămâni, Kern a arătat că: "Ghouta de Est nu se mai află sub asediu însă echipele WFP nu au primit încă permisiunea de a intra în zonă. Regimul sirian nu ne-a dat încă voie să mergem. În Siria nu este permis să te deplasezi dintr-un loc în altul fără permisiune /de la regim/. Nici noi nu putem acţiona nicăierie fără permis de deplasare".

Kern a amintit că în Ghouta de Est trăiesc încă aproximativ 200.000 de civili şi că 150.000 de persoane au fost nevoie să părăsească regiunea. Kern a lansat un apel autorităţilor siriene să permită din nou trimiterea de ajutoare umanitare.