In ultima vreme, am aflat ca oamenii apropiati de presedintele Trump il flateaza in mod public, in timp ce se pare ca il vorbesc de rau pe la spate. Flatarile par sa fi atins apogeul. Duminica, secretarul de stat de la Casa Alba, Stephen Miller, l-a numit pe Trump un "geniu politic". Intr-o reuniune a cabinetului din decembrie, vicepresedintele Pence l-a laudat pe Trump atat de entuziast, incat a declansat ironii pe scara larga si comparatii cu formele autoritare ale cultului personalitatii. Si nu erau primele, potrivit Rador care citeaza The Washington Post.
In luna iunie, observatorii nationali au fost, de asemenea, surprinsi, dupa ce membrii echipei s-au intrecut in a-l lauda in termeni cu greu credibili. Intre timp, opiniile private par a fi destul de diferite, potrivit multor rapoarte - cel mai recent fiind volumul lui Michael Wolff, "Focul si furia: in interiorul Casei Albe a lui Trump" - care sugereaza ca multi membri ai Casei Albe privesc cu dispret abilitatile lui Trump. Putem vedea o dinamica similara in unele regimuri autoritare, in care subordonatii din elite il lauda excesiv pe lider. Ce ne poate spune asta despre izbucnirile de flatari din administratia Trump?
Cand flateaza elitele conducatorii autoritari? Flatarile aduse de elite unui lider se intalnesc in mod obisnuit si in exces in ceea ce analistii politici numesc regimuri autoritare "personalizate". In Romania, persoane publice l-au numit pe dictatorul Nicolae Ceausescu "geniul din Carpati", "sursa luminii noastre", "comoara intelepciunii si a carismei", "marele arhitect", "astru", "luceafar". In Zair, in 1975, Mobutu Sese Seko a fost numit un nou" profet" si" Mesia", iar ministrul de interne a propus plasarea imaginii lui in locul crucifixelor. Laudatorii dictatorului spaniol Francisco Franco l-au comparat cu Iuliu Cezar, Carol cel Mare, Napoleon, Cidul, Carol al V-lea si majoritatea regilor din "epoca de aur" a Spaniei; el a fost laudat in mod obisnuit ca un "geniu militar" si "daruit de providenta" ca salvator al Spaniei, un veritabil "Mesia al mantuirii civice".
In regimurile personalizate, relatiile personale dintre lideri si subordonati sunt mai importante decat liniile formale, institutionalizate de autoritate. Deoarece avansarea in cariera sau influenta politicii nu sunt foarte corelate cu pozitia institutionala sau realizarea masurabila, elitele concureaza pentru favoarea si atentia liderului, cu afirmatii de loialitate, inclusiv lingusire. Chiar si in regimurile relativ deschise, unde exista o slaba cenzura a mass-media, o astfel de lingusire poate izbucni daca politica elitelor devine extrem de personalizata, ca in anii de decadere ai presedintiei lui Hugo Chavez din Venezuela.
Desi la Casa Alba a lui Trump nu exosta un regim personalizat, mediul sau haotic arata unele asemanari cu acele "curti" ale conducatorilor autoritari; deciziile par sa se ia in afara liniilor formale de autoritate, iar presedintele pune accentul pe loialitatea personala. In astfel de circumstante, personalul poate gasi utila lingusirea, pentru a castiga atentia lui Trump si a rezolva lucrurile. Avand in vedere sensibilitatea lui Trump si dorinta sa de laude, cei care nu suprasolicita pot risca sa fie marginalizati.
Flatarile excesive fata de putere adesea, dar nu intotdeauna, sunt un semn de lipsa de sinceritate
Flatarea excesiva nu este de obicei credibila ca semnal de loialitate, un aspect in mod regulat subliniat de moralistii politici si de consilierii printilor. Dupa cum ii scria Mao lui Ho Chi Minh in 1966, "cu cat te lauda mai mult, cu atat mai putina incredere poti avea in ei. Aceasta este o regula naturala". Intr-adevar, in masura in care putem invata din exemplele istoriei, laudele "excesive" ale elitelor apropiate de un conducator sunt cel mai probabil nesincere, asa cum pare sa se intample in administratia Trump. In anumite circumstante, totusi, lauda adulatorie poate fi un semnal credibil de loialitate. Cand exista o norma generala impotriva lingusirii, oamenii care incalca normele arata ca sunt dispusi sa suporte cel putin unele costuri pentru a se asocia in mod credibil cu un lider.
In China contemporana, de exemplu, o norma puternica impotriva "cultului personalitatii" s-a dezvoltat dupa moartea lui Mao. Cu toate acestea, cadrele dispuse sa suporte costurile sociale de a fi lingusitori scandalosi isi pot ajuta in continuare carierele prin angajarea in "manifestari de loialitate ametitoare". Aceste afisari arata ca ei sunt sustinatori fiabili ai anumitor lideri. In mod evident, Statele Unite au avut o norma impotriva lingusirii excesive si neintemeiate, motiv pentru care am vazut atat de multa batjocura la adresa lingusitorilor de la nivel inalt ai lui Trump. Atunci cand sustinatorii sai de elita incalca flagrant aceasta norma, Trump ii poate crede mai mult decat daca ar fi folosit fraze conventional formulate.
Flatarea poate fi o metoda de a atrage sprijin sau de a influenta decizii
Flatarea poate fi, de asemenea, folosita pentru a atrage atentia si sprijinul liderului. De exemplu, dovezile sugereaza ca, in anii 1930, municipalitatile sovietice laudau liderii (inclusiv, dar nu numai, pe Iosif Stalin) - cerand sa se redenumeasca fata de lider sau trimitandu-i daruri simbolice - pentru a castiga sprijinul sau protectia sa. Flatarea era o modalitate prin care aceste localitati puteau recruta sustinatori, cu resursele lor simbolice mici. Lingusirea nu functiona intotdeauna, dar uneori dadea roade, facand sa merite incercarea. In general, daca un lider este susceptibil a fi inclinat spre nevoia de lingusire, altii vor folosi in mod strategic laudele pentru a-i indrepta atentia asupra preocuparilor lor sau pentru a obtine alte beneficii. Reuters informeaza ca oficialii Consiliului National de Securitate includ in mod obisnuit numele lui Trump in documente "pentru a spori sansa de a fi citite". Tari precum China, Arabia Saudita si Japonia par sa fi folosit strategic receptii de lux, cadouri si ceremonii fastuoase pentru a-l influenta pe Trump.
Uneori, chiar si hiperbola poate fi sincera
Unele laude hiperbolice fata de lideri pot fi sincere. Atunci cand astfel de lideri au o autoritate carismatica, ei tind sa atraga sustinatori care cred cu adevarat in "darurile" lor speciale pentru a rezolva problemele natiunii - si vor avea tendinta de a-i indeparta pe cei care cred ca liderul este fals. Multi bolsevici au crezut cu adevarat in calitatile carismatice ale lui Vladimir Lenin si ale lui Stalin, iar unii nazisti de top au fost cunoscuti pentru credinta lor oarba in Adolf Hitler, pana la sfarsitul razboiului. Astazi, un esantion considerabil de americani crede in darurile carismatice ale lui Trump pentru a schimba guvernarea si a o impinge in ceea ce ei considera o directie mai buna. Desenatorul de animatie Scott Adams a sugerat ca Trump este un "maestru al puterii de convingere", iar alti sustinatori de elita ai presedintelui par sa fie sinceri in convingerea lor ca Trump este un fel de lider carismatic de care natiunea are nevoie in acest moment, oricat de imperfect ar putea fi din unele puncte de vedere.
Avand in vedere faptul ca persoanele cu expertiza sau acreditari conventionale sunt susceptibile de a-si vedea reputatia patata daca ar lucra la Casa Alba, este posibil ca administratia Trump sa contina un numar mai mare de "adevarati credinciosi". Unii reporteri sugereaza ca functionarii de la Casa Alba difera foarte mult in privinta respectului pentru Trump: unii au o parere proasta despre el, dar altii par sa-l admire cu adevarat. Flatarea este ceva obisnuit in politica democratica si nedemocratica. Simpla existenta a lingusirilor ocazionale ale elitei nu da nastere unui cult al personalitatii, cu ritualurile sale de masa ale cultului liderului. Insa lingusirea excesiva este un alt simptom al unei politici ce devine foarte personalizata, potrivit The Washington Post. (preluare RADOR)
14
9
