Opozantul rus Alexei Navalny, aflat in prezent in campanie pentru prezidentialele din martie, nu va putea candida decat incepand cu 2028, din cauza condamnarii pe care a decis-o justitia impotriva sa, a afirmat marti sefa Comisiei electorale a Rusiei, citata de AFP.

Alexei Navalny (centru)Foto: Facebook / Alexei Navalny

Ella Pamfilova a spus ca Alexei Navalny trebuie sa aiba cazierul curat pentru a se putea prezenta la alegeri.

"Cand aceasta scadenta va ajunge, in 2028 plus cinci luni, va putea fi candidat (...) Are toata viata inaintea lui. Are toate cartile in mana", a spus Ella Pamfilova, citata de agentiile rusesti de presa, in marja unui Festival al tineretului la Soci (sud).

In iunie, comisia electorala il declarase ineligibil pe opozantul de 41 de ani, fara a preciza durata, din cauza unei condamnari la 5 ani de inchisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri, intr-un dosar din 2009. Alexei Navalny a acuzat un proces "fabricat" cu "evident motive politice".

Avocatul si bloggerul, devenit opozantul njumarul 1 al lui Vladimir Putin, spune insa ca are dreptul sa se prezinte la alegeri, bazandu-se pe Constitutia Rusiei care spune ca oricine poate candida, daca nu se afla in inchisoare.

"E o minciuna", a replica Ella Pamfilova, care invoca legea electorala.

Alexei Navalny se afla in prezent in puscarie pentru 20 de zile, pentru faptul ca a facut apel la manifestatii "neautorizate". El trebuie eliberat duminica.

In lipsa unei surprize enorma, alegerile prezidentiale din martie 2018 ar urma sa confirme un al patrulea mandat pentru Vladimir Putin, in varsta de 65 de ani si aflat la putere din 1999.