Rusia a lansat un apel la dialog sambata intre Qatar si vecinii sai din Golf, oferindu-si ajutorul pentru a rezolva criza, in finalul convorbirilor ministrului de externe rus, Serghei Lavrov, cu omologul sau qatariot, seicul Mohamed ben Abderrahmane Al-Thani, relateaza agentiile AFP, EFE si TASS, citate de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Am urmarit cu ingrijorare vestile despre aceasta escaladare", a declarat seful diplomatiei ruse in deschiderea intalnirii sambata, la Moscova, cu ministrul de externe al Qatarului.

"Nu poate sa ne bucure situatia cand relatiile dintre partenerii nostri se deterioreaza. Sustinem rezolvarea oricarui dezacord prin dialog", a adaugat Serghei Lavrov.

Rusia este "gata sa incerce sa faca tot ce ii sta in putere" pentru a ajuta la rezolvarea crizei, a spus in continuare ministrul rus, estimand ca "necesara" unitatea pentru combaterea "terorismului".

In cadrul intalnirii sale cu Lavrov, ministrul de externe al Qatarului a calificat drept "ilegale" masurile adoptate impotriva tarii sale. De altfel, Qatarul a denuntat anterior decizia Arabiei Saudite si a aliatilor sai de a rupe cu relatiile cu mica monarhie din Golf, catalogand-o drept "nefondata".

Inaintea vizitei la Moscova, Al-Thani a efectuat vineri o deplasare-surpriza in Germania. Qatarul este in cautare de sprijin in strainatate pentru a evita sa fie izolat pe scena diplomatica dupa socul din 5 iunie cand Arabia Saudita si aliatii ei au anuntat ruperea relatiilor cu acesta.

Aceasta tara este acuzata de a avea legaturi cu "organizatii teroriste si grupari sectare care cauta sa destabilizeze regiunea, printre care figureaza Fratii musulmani, Daesh (acronimul arab al Statului Islamic) si Al Qaida". De asemenea i se reproseaza o apropiere de Iranul siit.

Bahrain, Egipt, Arabia Saudita si Emiratele Arabe Unite a rupt relatiile diplomatice cu Qatar si i-au impus restrictii severe aeriene si maritime. Astfel, Arabia Saudita a inchis frontiera terestra, pe unde trece 40% din aprovizionarea cu alimente a Qatarului.