Coalitia guvernamentala a cancelarului german Angela Merkel a convenit joi sa elimine din codul penal articolul pe care presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, l-a invocat pentru a-l da in judecata pe comicul german care l-a ofensat intr-o poezie satirica recitata la postul public de televiziune ZDF, transmite agentia EFE, citata de Agerpres.

Respectivul articol prevede posibilitatea declansarii urmaririi penale pentru injurii adresate unui sef de stat strain. Anuntul privind decizia de eliminare a acestui articol din codul penal survine la doua zile dupa ce justitia germana a clasat dosarul deschis in urma plangerii presedintelui turc, instanta germana apreciind ca recitarea poemului s-a incadrat in limitele libertatii de exprimare.

Poemul, in care comicul german Jan Boehmermann il prezinta pe presedintele Erdogan drept pedofil si zoofil, a fost difuzat de postul public de televiziune ZDF prima data pe 31 martie, la o emisiune satirica, si din nou pe 2 aprilie, eveniment ce a provocat proteste vehemente din partea Ankarei, care decis sa-l actioneze pe comic in judecata.

Si cancelarul Merkel a fost pusa atunci intr-o situatie delicata, intrucat, conform legii germane, pentru ca acel dosar sa ajunga in instanta a fost nevoie de acordul guvernului de la Berlin, acord care in cele din urma a fost dat.