Intensificarea prezentei avioanelor militare turce in spatiul aerian al Siriei va conduce la sporirea tensiunilor, avertizeaza oficiali rusi, recomandand Statelor Unite sa analizeze "de doua ori" oportunitatea contributiilor Turciei la coalitia antiterorista internationala, scrie Mediafax.

"In pofida tuturor asigurarilor din partea Statelor Unite, provocarile din partea Ankarei nu pot fi excluse in totalitate in contextul implicarii aviatiei militare turce in Siria. In actuala situatie, tensiunile in spatiul aerian sirian vor creste", a declarat Frants Klintsevici, prim-vicepresedintele Comisiei pentru Aparare si Securitate a Consiliului Federatiei, Camera superioara a Parlamentului rus.

"Statele Unite ar trebui sa se gandeasca de doua ori inainte de a lua astfel de hotarari", a atras atentia oficialul rus, citat de agentia TASS.

"Actualul stadiu al relatiilor dintre Rusia si Turcia nu prea recomanda masuri de acest fel; nu este neaparat necesara prezenta avioanelor militare turce in Siria", a subliniat Klintsevici.

Oficialul rus a reactionat astfel la un comunicat al Washingtonului conform caruia raidurile avioanelor turce in Siria sunt conforme cu memorandumul semnat de SUA si Rusia.

La randul sau, Anatoli Antonov, adjunctul ministrului rus al Apararii, a avertizat vineri ca avioanele militare turce care participa la operatiuni in Siria trebuie sa respecte prevederile memorandumului Rusia-SUA.

Antonov a amintit ca Rusia a instalat sisteme antiaeriene S-400 in Siria si ca exista un grup militar rus specializat securitatea aeriana. "A fost creat un grup special care sa detecteze imediat orice amenintari care ar viza avioane ruse si vor fi utilizate masuri adecvate, in caz de necesitate", insistat Antonov.

Moscova a transmis joi ca are "motive serioase" sa creada ca Turcia pregateste o interventie militara in Siria, dupa ce Ankara a interzis zboruri ruse de recunoastere in spatiul aerian turc. "Avem motive serioase sa suspectam pregatirea in mod intens de catre Turcia a unui interventii militare pe teritoriul unui stat suveran - Siria", a declarat generalul Igor Konacenkov, purtatorul de cuvant al Ministerului rus al Apararii. In urma cu cateva zile, Turcia a semnalat ca un avion militar rus de tip Suhoi Su-34 ar fi patruns din nou, in mod neautorizat, in spatiul aerian turc. In noiembrie 2015, armata turca a doborat un bombardier rus, la frontiera cu Siria, incident care a deteriorat puternic relatiile cu Moscova. Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a impus sanctiuni economice si a amenintat Turcia dupa acest incident.

Siria se confrunta, incepand din martie 2011, cu revolte reprimate violent si cu un conflict militar intre serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, fortele opozitiei si grupuri teroriste, inclusiv organizatia sunnita Stat Islamic (Stat Islamic in Irak si Siria / Stat Islamic in Irak si Levant). Bilantul conflictului depaseste 250.000 de morti.

O coalitie condusa de Statele Unite efectueaza raiduri aeriene in Siria si Irak, vizand pozitii ale retelei teroriste Stat Islamic. Din coalitie fac parte tari precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franta, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudita si Turcia. In septembrie 2015, Rusia a lansat raiduri aeriene in Siria, pentru sustinerea regimului Bashar al-Assad. Statele Unite si NATO au acuzat Rusia ca ataca pozitii ale insurgentilor sustinuti de Occident. Moscova sustine ca vizeaza exclusiv pozitii ale retelei teroriste Stat Islamic.

Organizatia terorista sunnita Stat Islamic ocupa regiuni din Irak, Siria, Libia si Egipt, unde a proclamat un "califat".