UPDATE14.39. Premierul grec a cerut joi partidului sa tina un congres extraordinar luna viitoare pentru a rezolva scindarile interne dar spus si ca un referendum in cadrul Syriza ar fi acceptabil in cazul in care dizidentii vor o rezolvare mai rapida a situatiei.

Alexis TsiprasFoto: Agerpres/Xinhua

Premierul Alexis Tsipras i-a avertizat pe rebelii din cadrul Syriza - formatiunea de extrema-stanga pe care o conduce - care se opun planului de salvare a Greciei, ca ar putea sa fie nevoit sa convoace alegeri anticipate in cazul in care ar ramane fara o majoritate parlamentara, relateaza Euronews, citata de Mediafax.

El are de infruntat joi o sedinta dura a Comitetului Central al partidului, in contextul in care numerosi membri si-au exprimat furia fata de faptul ca prevederile noului plan de salvare sunt cu mult mai stricte decat cele respinse recent de greci prin referendum.

El le-a aruncat manusa rebelilor care se opun austeritatii miercuri, intr-un amplu interviu radiodifuzat.

Concomitent, intr-o conferinta de presa pe care a sustinut-o online, sefa Fondului Monetar International (FMI) Christine Lagarde a indemnat la o restructurare semnificativa a datoriei Greciei in cadrul planului per ansamblu.

"Va fi nevoie de o finantare suficienta pentru ca programul sa fie credibil si de elementul de restructurare a datoriei, care-i va permite economiei Greciei sa mearga, nu neaparat pe doua picioare asa cum am spus eu, ci in patru labe. Sunt necesare reforme structurale, fiscale, finantarea si restructurarea datoriei", a declarat ea.

Un procuror grec investigheaza eventuale infractiuni comise prin planificarea de urgenta a fostului ministru al Finantelor Yanis Varoufakis de a crea o moneda alternativa in cazul in care Grecia ar parasi zona euro.

Yanis Varoufakis a continuat sa alimenteze disidenta in randul Syrizei, denuntand acordul cu privire la planul de salvare aproape zilnic.