Politia federala (FBI) a avertizat autoritatile din Texas - cu cateva ore inainte de eveniment - asupra posibilitatii ca un suspect extremist sa isi faca aparitia la Garland, la o expozitie de caricaturi cu profetul Mahomed, considerate provocatoare, relateaza BBC News, potrivit Mediafax.

Insa directorul FBI James Comey a declarat joi ca agentia nu avea indicii potrivit carora atacul de duminica ar fi fost planuit.

Elton Simpson si Nadir Soofi au fost impuscati mortal dupa ce au ranit un paznic.

Simpson, care avea legaturi pe retele de socializare cu Statul Islamic (SI), a facut aluzie la un atac intr-un mesaj postat pe Twitter.

Potrivit autoritatilor americane, Simpson se afla sub supraveghere din 2006 si a fost condamnat in 2010 pentru ca a mintit in legatura cu planuri de a se alatura jihadului in Somalia. Soofi, colegul de apartament al lui Simpson, nu era suspectat, anterior, de legaturi cu terorismul.

Incidentul din Texas a fost dejucat la limita duminica, dupa ce o masina a oprit la intrarea complexului Curtis Culwell din Garland, langa Dallas, in care aproximativ 200 de persoane participau la un eveniment in cadrul caruia erau expuse caricaturi cu profetul Mahomed. Simpson si Soofi, amandoi rezidenti la Phoenix, au ranit un paznic, dupa care au fost impuscati de un politist.

Directorul FBI a declarat ca atacul evidentiaza pericolul extremistilor de pe teritoriul american, inspirati si antrenati de militanti din strainatate pe retele de socializare.

"Cantecul de sirena vine din buzunare, de pe telefoanele mobile, in cazul unora care folosesc Twitterul", a spus Comey. "Este ca si cum diavolul le sta pe umar si ii indeamna ᅡomoara, omoara, omoara, omoara!ᅡ toata ziua", a adaugat el.

Comey a facut, de asemenea, o diferenta intre cei care vorbesc despre atacuri online si cei care trec la fapte violente.

"Stiu ca exista si alti Elton Simpson acolo", a spus el.