Cel putin un sfert dintre restaurantele din Moscova se vor inchide pana la sfarsitul anului, potrivit surselor din interiorul industriei, scrie The Moscow Times. Aproximativ 8% dintre restaurantele Moscovei au fost inchise din luna decembrie si pana acum, iar procentul va ajunge, potrivit estimarilor, la 30% pana luna viitoare.

Un sfert dintre restaurantele din Moscova se vor inchideFoto: MorgueFile.com

Irina Avrutskaya, consultant in domeniu, spune ca inchiderea unui restaurant din patru este o estimare realista, avand in vedere localurile care s-au inchis in ultimele luni.

Multe dintre restaurantele care s-au inchis aveau probleme inainte de criza financiara, spun expertii, care au adaugat ca scena localurilor se va transforma intr-o batalie pentru supravietuire in stilul "Hunger Games" (n.red. Jocurile FOamei) inainte de sfarsitul anului.

Specialistii din industrie au identificat patru motive majore care au dus la declinul afacerilor din domeniu: rusii sunt mai modesti, pe fondul crizei financiare; interzicerea importurilor de alimente din multe tari europene a cauzat un deficit in ceea ce priveste ingredientele cunoscute; devalorizarea rapida a rublei a crescut drastic costurile chiriilor; zonele noi de parcare cu plata si interzicerea fumatului in spatiile publice au scazut interesul si placerea consumatorului de a iesi in oras.

Avrutskaya spune ca pe fondul perioadei dificile pentru restaurantele existente, apar francizele occidentale care au in vedere intrarea pe piata, profitand de preturile mici de pe piata imobiliara.

"La urma urmei, in cativa ani, daca situatia se schimba, ei pot avea o pozitie avantajoasa pe piata", a precizat aceasta.

Avrutskaya a refuzat sa numeasca francizele occidentale interesate de intrarea pe piata, motivand ca informatiile sunt confidentiale.