Vaccinul experimental impotriva Ebola dezvoltat de compania britanica GSK, nu va fi gata de comercializare inainte de 2016, si nu trebuie “sa fie considerat prim raspuns la epidemia” care se desfasoara acum, a declarat responsabilul GSK vineri, potrivit AFP.

GlaxoSmithKline este una dintre companiile farmaceutice care incearca sa realizeze urgent un vaccin impotriva febrei hemoragice care a facut peste 4500 de victime, majoritatea covarsitoare a acestora in trei tari din Africa de Vest.

Vaccinul cAd3-ZEBOV, care foloseste ca vector un adenovirus de la cimpanzei in care a fost inserat o gena a virusului Ebola, face parte din cele doua vaccinuri “promitatoare” identificate de Organizatia mondiala a Sanatatii.

Primele teste pe oameni, pentru testarea sigurantei, au inceput in Africa, Statele Unite si Regatul UNit iar GSK ar trebui sa aiba 10000 de doze disponibile pentru teste la inceputul anului 2015.

“Inainte de a putea folosi vaccinul (asupra populatiei) avem nevoie de date privind eficacitatea sa si siguranta iar aceste informatii nu vor fi disponibile inainte de sfarsitul acestui an. Producerea de doze in numar mare ne duce pana in 2016” a declarat Dr. Ripley Ballou, seful programului de cercetare a vaccinului contra Ebola la GSK, pentru BBC.

“Nimeni nu a anticipat ca vom avea nevoie de un vaccin” a mai spus el.