Fostul ministru al Cailor ferate din China a primit luni pedeapsa capitala, in primul mare proces anticoruptie sub presedintia lui Xi Jinping, anunta agentia China Noua.

Liu Zhijun, ale carui actiuni au afectat profund imaginea conducerii Cailor ferate chineze, a fost condamnat de un tribunal din Beijing pentru luare de mita si abuz de putere. In vastul scandal in care este implicat prejudiciul depaseste 100 de milioane de euro, scrie AFP.

Potrivit instantei, Liu a primit mita 64,6 milioane de yuani, intre 1986 si 2011 pentru atribuirea de contracte in mod arbitrar. Legislatia chineza prevede pedeapsa capitala pentru infractiuni pornind de la 100.000 de yuani. Liu Zhijun a fost numit in 2003 la conducerea Cailor ferate din China si revocat din functie in 2011.

In noiembrie 2012 a fost exclus din functiile pe care le detinea in cadrul Partidului Comunist chinez (PCC).

Tribunalul a constatat ca el a cauzat "un prejudiciu considerabil binelui public, intereselor de stat si ale poporului".

Devenit presedinte in luna martie, Xi Jinping a promis sa inlature coruptia la toate nivelurile de guvernare.