Tonul a urcat violent vineri intre Berlin si Ankara, Turcia respingand criticile germane privind interventia politiei la manifestatiile anti-Erdogan si acuzand amenintari ascunse legate de procesul de aderare la Uniunea Europeana, scrie AFP.

Ambasadorii celor doua tari au fost convocati la ministerele de Afaceri externe din fiecare capitala.

Ministrul turc al Afacerilor europene, Egemen Bagis, a mers pana acolo incat a amenintat-o pe Angela Merkel cu "reactii" ale Turciei daca nu revine asupra declaratiilor facute luni. Atunci, cancelarul calificase drept "mult prea dure" represaliile politiei impotriva manifestantilor care cereau demisia premierului islamo-conservator, Recep Tayyip Erdogan.

"Au fost imagini ingrozitoare, in care se putea vedea ca politia a reactionat de o maniera mult prea dura, dupa mine", spusese Merkel.

Aceste afirmatii au fost criticate dur de Bagis, care o acuzase pe Merkel ca utilizeaza Turcia in scopuri de "politica interna", in perspectiva alegerilor legislative germane din 22 septembrie.

"Doamna Merkel trebuie sa stie ca cei care se ocupa de Turcia sfarsesc prost. Privit ce i s-a intamplat lui Sarkozy", a adaugat Bagis, referindu-se la fostul premier francez, notoriu pentru ostilitatea aratata fata de aderarea Ankarei la UE.

In urma acestor afirmatii, ministrul german al Afacerilor externe l-a convocat vineri, la mijlocul zilei, pe ambasadorul Turciei la Berlin.

Un purtator de cuvant al ministerului sustinuse ca nu exista nicio legatura intre represiunea manifestatiilor din Turcia si aderarea la UE, dar a adaugat ca"desigur, in viata, totul este legat".

Ankara si-a anuntat si ea intentia de a convoca un reprezentant diplomatic de inalt rang, vineri.

Cancelarul, ca si partidul conservator CDU/CSU, si-a afisat intotdeauna scepticismul legat de subiectul negocierilor de aderare a Turciei, exprimandu-si preferinta pentru un "parteneriat privilegiat".