Judecatorul militar care prezideaza audierile in cazul atentatului de la 11 septembrie, in Guantanamo, in Cuba, a interzis joi guvernului american sa cenzureze dezbaterile, scrie AFP.

La deschiderea ultimei zile de audieri preliminare si in absenta celor cinci acuzati, colonelul James Pohl a ordonat ca "guvernul sa deconecteze circuitul extern sau capacitatea de a suspenda difuzarea" audierilor in exteriorul salii de tribunal.

Dezbaterile erau difuzate cu o diferenta de 40 de secunde in sala presei si in galeria unde se afla ziaristii, organizatiile pentru protectia drepturilor omului si familiile victimelor.

Aceasta diferenta permitea unui ofiter de securitate, asezat alaturi de judecator, sa cenzureze afirmatiile susceptibile de a fi clasificate ca secrete.

Luni, o parte a dezbaterilor a fost cenzurata in momentul in care a fost mentionat subiectul sensibil al inchisorilor secrete ale CIA (Romania a fost una dintre tarile acuzate ca ar fi gazduit astfel de inchisori, n.r.), unde cei cinci acuzati au fost detinuti si supusi unor interogatorii dure, asimilate uneori torturii.

Judecatorul s-a declarat uluit si furios cand a aflat ca interupatorul a fost actionat fara ca el sa fie la curent cu aceasta decizie. "Daca o alta persoana controleaza fara motive si fara explicatii ce este spus in acest tribunal, vom avea o mica reuniune" asupra acestui subiect, spusese el, luni.

Este "ultima oara" cand un OCA (autoritatea de clasificare a guvernului) poate actiona acest intrerupator", a declarat ferm judecatorul, joi, dupa o zi de suspendare a audierilor.

"Judecatorul si doar judecatorul decide" in acest tribunal, a adaugat el.

Pe de alta parte, cu putin timp inainte, apararea a depus o cerere de urgenta pentru suspendarea procedurii, atat timp cat chestiunea protectiei comunicatiilor confidentiale intre clienti si avocatii lor nu este transata.

David Nevin, avocatul lui Khaled Sheikh Mohammed, creierul atentatelor, a afirmat ca toate conversatiile cu clientul sau, inclusiv cele din cursul vizitelor si din sala de tribunal, sunt inregistrate.

Cei cinci acuzati, care risca pedeapsa cu moartea pentru uciderea a 3.000 de oameni, au boicotat din nou audierile joi.

Procesul lor nu ar trebui sa inceapa mai devreme de un an la Guantanamo.