Pesedintele Statelor Unite si sotia sa au acordat primul interviu impreuna dupa alegerile prezidentiale din noiembrie. In decorul de Craciun de la Casa Alba, au vorbit cu jurnalista Barbara Walters despre momente inedite din cursa electorala, despre fotografia devenita cea mai populara imagine pe Twitter, despre casnicia lor si despre motivul pentru care Barack Obama a candidat din nou la conducerea Americii.

Presedintele si Prima Doamna au fost intrebati despre fotografia lor imbratisandu-se, imagine pe care echipa de campanie a democratului a postat-o pe retelele sociale in momentul anuntarii victoriei sale in cursa pentru al doilea mandat de presedinte.

Michelle Obama a explicat de ce il imbratisa atat de puternic pe sotul sau, in cea mai populara fotografie pe retelele de socializare:

"Nu il vazusem de ceva timp. Cand suntem in campanie, suntem ca doua vase care se intalnesc noaptea si prima oara cand l-am vazut a fost cand m-am urcat pe scena, sa-l salut", a spus Michelle.

Cuplul si-a continuat dezvaluirile din viata de familie:

''Suntem casatoriti de 20 de ani si, ca in orice casnicie, au fost suisuri si coborasuri. Dar, daca reusesti sa treci de perioadele grele, respectul si dragostea se adancesc", a marturisit Barack Obama.

Cel mai puternic om al planetei a povestit cu umor si de ce a hotarat sa mai candideze pentru inca un mandat la Casa Alba:

"Malia a ajuns la varsta la care baietii incep sa o sune si eu spun mereu ca unul dintre motivele principale pentru care am candidat din nou a fost ca sa avem in continuare protectia Serviciilor Secrete".

Familia Obama si-a petrecut Craciunul in Hawaii. Presedintele s-a intors in Washington dupa patru zile libere. Sotia si cele doua fete isi continua vacanta acolo.