O biserica din orasul Newtown, unde credinciosii participau la slujba de duminica, in memoria victimelor atacului de vineri, soldat cu moartea a 26 de persoane, a fost evacuata, in urma unei amenintari, iar politia a instalat un perimetru de securitate, scrie Mediafax.

Politia a verificat si nu a gasit nimic suspect la biserica St Rose of Lima din Newtown, Connecticut, in nord-estul Statelor Unite, evacuata duminica in urma unei amenintari, relateaza CNN.

Martorii oculari au declarat ca autoritatile le-au cerut sa paraseasca imprejurimile bisericii. Mai multi politisti inarmati au patruns pe proprietatea bisericii si au intrat intr-o cladire situata langa parcarea bisericii.

Biserica se afla la mai putin de trei kilometri de scoala Sandy Hook.

Potrivit editiei electronice a Washington Post, cineva a sunat la biserica si a spus: "O sa va omor pe toti de acolo. Prietenul meu nu a terminat treaba". Oficialii bisercii au incercat sa il tina la telefon pe cel care a sunat, punandu-l sa repete ceea ce a spus. El a repetat, folosind aceleasi cuvinte.