Hillary Clinton la al 38-lea turneu in Europa, cu prilejul reuniunilor NATO si OSCE
Hillary Clinton, care va renunta in ianuarie la conducerea Departamentului de Stat, a insistat joi seara asupra "importantei pe care noi (Statele Unite) o acordam relatiilor" cu "Batranul Continent".
Ea a lansat un apel liderilor europeni ca sa rezolve criza din zona euro, subliniind ca bunastarea economiei mondiale depinde de ei.
Secretarul de stat american a raspuns astfel criticilor care considera ca Statele Unite, sub mandatul lui Barack Obama, s-au indepartat de Europa si Orientul Mijlociu, indreptandu-si atentia spre Asia-Pacific. "Nu ne rasucim dinspre Europa spre Asia. Din contra, vrem ca Europa sa se angajeze mai mult, alaturi de noi, in Asia", a argumentat Hillary Clinton.
Noul turneu in Europa, ce va dura cinci zile, se va concentra asupra Republicii Cehe - luni -, NATO - marti si miercuri -, Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), la Dublin, cu o ultima etapa, vineri, la Belfast.
La Praga, Hillary Clinton se va intalni cu liderii singurei tari din cadrul Uniunii Europene care a votat impotriva ridicarii reprezentantei palestiniene la rangul de stat observator al ONU.
La Bruxelles, ministrii de externe din tarile membre al NATO isi vor manifesta solidaritatea cu Turcia, unde Alianta Nord-Atlantica se pregateste sa amplaseze rachete Patriot de-a lungul frontierei cu Siria. Fara surprize, aliatii vor raspunde pozitiv solicitarii pentru protectie impotriva atacurilor aeriene pe care Ankara a inaintat-o la 21 noiembrie, au confirmat surse diplomatice.
Ministrii vor mai lua in discutie evolutia conflictului din Siria, dupa ce Hillary Clinton a anuntat ca Statele Unite intentioneaza sa se implice mai mult in ajutorarea rebelilor.
Dupa o reuniune a OSCE la Dublin, prevazuta pentru joi, sefa diplomatiei de la Washington este asteptata pentru cateva ore la Belfast unde 'va reaminti angajamentul american pentru prosperitate si pace in Irlanda de Nord', potrivit Departamentului de Stat.

Ministrul energiei cedează în fața ANRE în ceea ce privește liberalizarea, deși este "ușor nemulțumit" / Marii furnizori de energie nu vor fi obligați să ofere reduceri de prețuri
Cum decurge vaccinarea într-o comună din Iași: doar patru persoane imunizate luni, o singură persoană programată pentru marți: „Nu pot să aduc oameni de acasă să-i vaccinez”
Povestea discului de la Nebra - Un fals extrem de bine făcut sau cea mai veche reprezentare a cerului?
“Oglinda fermecată” a autorităților ne spune povestea noastră de anul acesta. De fapt, Comisia de Prognoză o spune pentru buget
O copie din secolul XVI a lui „Salvator Mundi”, cel mai scump tablou din lume, a fost recuperată de poliția italiană / Povestea din spatele operei de artă