Autoritatile ucrainene si-au exprimat stanjeneala miercuri, dupa ce grupul gazeifer spaniol Gas Natural Fenosa a dezmintit ca participa la un vast proiect privind constructia unui terminal de gaz natural lichefiat lansat cu mare pompa in urma cu doua zile la Kiev, scrie AFP.

"Au fost semnate documente. Un reprezentant al unei societati spaniole le-a parafat. Acum se pune problema de a afla daca avea puterea sa o faca", a declarat ministrul Energiei, Iuri Boiko, citat de agentia Interfax.

Guvernul ucrainean anuntase luni semnarea unui acord pentru formarea unui consortiu cu grupurile energetice Gas Natural Fenosa si Excelerate Energy (SUA) pentru construirea unui terminal de receptie a gazului lichefiat la Marea Neagra.

In acelasi timp, lucrarile de constructie a gazoductelor care ar urma sa lege aceste instalatii de reteaua de gaze a tarii au fost lansate si autoritatile au oferit asigurari ca acest proiect de 856 milioane de euro va pecetlui "independenta energetica a Ucrainei", in conflict permanent cu vecinul sau rus in ceea ce priveste pretul gazelor.

Dar Gas Natural Fenosa a precizat ulterior, intr-un comunicat, ca nu a "semnat niciun contract pentru a investi in proiectul unei uzine de GPL in Ucraina".

Grupul "nu are niciun proiect in curs in acest sens, niciun reprezentant nu lucreaza in Ucraina in acest dosar. Dezmintim formal informatiile care au circulat in mass media", a adaugat compania.

Potrivit guvernului ucrainean, acordul de luni a fost parafat de Jordi Garcia Tabernero, prezentat drept director general pentru relatii externe al companiei.

"In orice caz, a participat la toate negocierile in calitate de reprezentant al acestei societati", a precizat miercuri ministrul Boiko.

La randul sau, presedintele agentiei publice ucrainene insarcinata cu investitiile a spus ca "sper ca problema sa nu fie decat tehnica" si a oferit asigurari ca decizia spaniola nu va avea nicio consecinta asupra continuarii proiectului.

Ucraina incearca de luni de zile sa negocieze un pret mai mic al gazelor cu Gazprom, dar in zadar. Tara este in cautarea unor alte surse de energie pentru reducerea dependentei de livrarile rusesti si spera ca acest terminal ii va oferi acces la alti furnizori.